Intr-o lume in care bunul simt si prostul gust sunt despartite de un simplu click, trebuie sa ai grija unde trasezi granita.
Acum doi ani, pe cand blogurile erau, inca, o noutate pentru Romania, redactorul-sef al unui cotidian central ma ruga sa-i mai explic o data care-i treaba cu „blegul”.
Intre timp, lucrurile s-au schimbat, iar blogosfera, cum numim ansamblul blogurilor de pe internet, e in continua si rapida expansiune. Nu exista date stiintific verificate, dar anumite cercetari indica pe putin cateva mii de bloguri active in internetul romanesc.
„Blog” e cel mai la moda cuvant pe care nu-l intelege nimeni. Sau, ma rog, pe care fiecare il intelege in felul lui. Toata lumea a auzit de el si toata lumea pare sa aiba unul, sau macar sa intentioneze sa-si faca - de la Razvan Exarhu la Adrian Nastase, de la cel mai bun elev din scoala la repetentul clasei.
Pana la urma, asta face internetul cel mai bine: da oricui sansa sa fie comunicator, transmitator, creator, editor si lider de opinie. Insa democratizarea comunicarii are cel putin un efect secundar nefast: in corul de voci de pe internet, incepe sa fie din ce in ce mai greu sa distingi intre premiant si loaza.
Dar cum functioneaza treaba asta si de ce se amesteca asa de tare lucrurile in blogosfera, pana intr-acolo incat ajunge sa fie o adevarata blegosfera? Multi dintre bloggerii de azi si-au facut ucenicia pe forumuri, in spatele unor pseudonime gen floaredejeg, care le dadeau indeajuns de multa siguranta si libertate ca sa exprime, intr-o romana aproximativa, tot felul de ineptii, sa-si dea cu
parerea despre orice si sa injure pe toata lumea. Foarte multe dintre comentariile care apar pe site-uri mari, gen evz.ro, de exemplu,
sunt sterse de moderatori pentru violenta limbajului. (Un mare site de stiri a incercat la un moment dat sa rezolve problema printr-un programel care inlocuia automat porcoseniile cu alte cuvinte. De
exemplu, „frisca” pentru un anumit cuvant din patru litere, ce incepe cu „m” si exprima un act sexual candva la moda la Casa Alba. Initiativa a fost abandonata atunci cand cei ce aveau grija de site au observat ca programelul facea ca unele cuvinte absolut nevinovate sa fie schimbate
automat cu constructii de neinteles. Sa zicem ca cineva scria „muiere”, aparea „friscare”.) Greselile de gramatica, pe de alta parte, sunt tolerate - asa ca, daca ai chef sa pierzi ceva timp navigand printre
mesajele ce apar, de pilda, in coada articolelor de pe anumite site-uri de stiri, iti poti face o idee despre nivelul de cultura al multora dintre cei ce simt nevoia sa-si exprime o opinie.
Astfel de indivizi, care par sa n-aiba altceva mai bun de facut decat sa umble pe internet in cautare de atentie, isi fac gasti, identifica dusmani, realizeaza aliante si pun in practica tot felul de strategii
complicate pentru a se asigura ca mesajele lor sunt mai citite si mai vizibile decat ale altora.
Blogul - care, in fond, e un site simplu, usor de facut si de intretinut de catre oricine - le-a dat acestor internauti ocazia sa-si creeze propria tribuna, al carei scop ultim este promovarea persoanei din spatele acesteia. In sinea lor, personajele cu pricina spera sa ajunga sa faca bani din blog, eventual milioane de dolari, care sa
le permita sa puna mana, in cele din urma, pe o gagica in carne si oase.
Pentru ei, reteta succesului de publicpe internet (succes inseamna, in acest moment, sa ai de la cateva sute la cateva mii de vizitatori pe zi) pare destul de simpla:
1) Putina pornografie nu strica niciodata.
2) Emiti pareri cat mai categorice despre orice si oricine, avand grija sa folosesti din plin cuvinte ca „retardat”, „bou”, „wtf” si toata gama de vorbe porcoase.
3) Incepi si intretii conflicte cu personaje cu audienta mare. De exemplu, daca il injuri pe Mircea Badea, poti apoi sa te lauzi ca
ai aparut la Antena 1.
4) Scrii comentarii pe alte bloguri, de preferat dintre cele cu trafic mare, lasand un link catre blogul propriu, in ideea ca cititorii vor da un click de curiozitate. Comentariile nu trebuie sa aiba sens, important e ca lumea sa-ti vada link-ul.
5) E bine sa ai acces la o sursa de stiri, de exemplu fluxul unei
agentii de presa. Daca dai prompt stirile, lumea o sa vada ca blogul tau e o sursa buna de informatii.
Un amic de-al meu, altfel om serios, a avut ideea sa se joace in acest fel si in doua saptamani a ajuns la impresionanta performanta de a avea 400 de vizitatori unici pe zi. Blogul sau oferea o combinatie
optima de imagini cu fete in tatele goale si stiri despre mass media si showbiz, promovate printr-o violenta campanie de comentarii gen „aha”, „bine zis” si „am scris si eu despre asta” lasate pe bloguri cu trafic mare gen tolo.ro sau comanescu.hotnews.ro.
Sa nu inteleaga cei mai putin dati pe astfel de site-uri ca tot ce inseamna blog in internetul romanesc functioneaza in acest mod. Pana la urma, blogul e doar o platforma de comunicare, asa cum sunt si cartile sau filmele. Dupa cum exista carti si filme de orice fel, exista si bloguri de toate tipurile si calitatile.
Numai ca netul e mai dinamic si mai imprevizibil, iar prostul gust, mitocania si tembelismul se afla doar la un click distanta; e foarte usor sa ajungi sa dai cu nasul in ele, chiar daca, poate, cauti altceva.
In blegosfera nu e un lucru nemaiintalnit ca un baiat care confunda sapoul cu supratitlul, are impresia ca orice zvon e o stire si crede ca este corect sa scrie „repercursiune” si „a aduce aportul” sa dea lectii de gazetarie si gramatica, de la inaltimea unui trafic de cateva
mii de utilizatori pe zi (se cuvine sa convenim aici ca succesul de public nu presupune neaparat calitate si nici macar inteligenta, dupa cum dovedesc sitcomurile de la ProTV, melodiile Andei Adam, filmele lui Adam Sandler si cartile lui Pavel Corut).
Blogosfera inseamna, desigur, mult mai mult decat injuraturi, incultura, pornosaguri si judecati de valoare aruncate din incheietura. Exista bloguri care sunt voci cu autoritate intr-un domeniu sau
altul, exista bloguri pline de spirit si de bun simt, exista bloguri despre arta, calatorii, literatura sau fotbal.
Avem, insa, o problema atunci cand blegii dau tonul si o alta atunci cand ei sunt bagati in seama de persoane cu legitima autoritate profesionala si intelectuala.
Stiu oameni cu pretentii, care, odata injurati pe un blog, se apuca sa lase pe site-ul cu pricina comentarii in care incearca sa explice, cu rabdare, bun simt si o doza incredibila de naivitate, cum stau de fapt lucrurile. Asta in conditiile in care bloggerul ce a lansat injuraturile oricum nu intelege nimic, plus ca nu-l intereseaza cum stau de fapt lucrurile. El e doar bucuros ca poate sa mai monteze
un conflict.
Eu rezolv problema altfel: oricate tampenii ar spune si oricat m-ar injura, ii ignor. N-ai idee ce tare ii enerveaza treaba asta pe niste baieti care traiesc pentru atentie.
Inca ceva: incerc sa evit orice intalnire de bloggeri care m-ar putea aduce in preajma lor. Am participat recent la doua astfel de discutii si mi-am propus ca pe viitor sa le evit. Una a adus fata in fata
bloggeri si jurnalisti, iar cealalta, bloggeri si politicieni. La a treia din serie - bloggeri si scriitori - nu m-am mai dus, pentru
ca m-am saturat ca astfel de dezbateri sa fie bruiate de indivizi ce inteleg sa vina la o discutie despre politica in conditiile in care incurca PSD cu PNL. Altfel, dezbaterile in sine ar fi fost chiar interesante, pentru ca erau acolo destui oameni care aveau ceva de spus. Insa, cand astfel de discutii aduc oameni cu substanta in
aceeasi oala cu puberi intarziati pentru care cea mai elevata forma de distractie este sa faca pipi in piscina, se intampla de obicei ca ultimii sa impinga lucrurile pe panta derizoriului.
Dincolo, in lumea virtuala, Iulia Toma publica pe blogul ei poezii si desene, scrie despre flori, se lauda cu faptul ca Evenimentul zilei a publicat un articol despre ea si face sondaje ca sa afle care e cel mai
popular post de desene animate (a castigat Cartoon Network). Iulia are sapte ani si s-a rugat un an de zile de taica-sau sa‑i faca blog. Nu-i prea convine ca a castigat Cartoon Network la sondaj:
„Eu am votat cu minimax. Sa va spun de ce. La Cartoon network e adevarat sunt desene foarte frumoase si haioase dar au multa violenta si se vorbeste foarte urat . Auzi si inveti cuvinte foarte urate: prostule, scarbosule, tampitule. sunt foarte foarte multe cuvinte urate. Billy si mandy, Mucha lucha, KND-clanul nebunaticilor de
alaturi , Ed Edd si Eddie, Juniper lee invata copiii sa se bata,sa fie rai si sa vorbeasca urat. Multi copii se cred grozavi daca vorbesc si sepoarta ca in desenle animate. Macar sa le spuna cineva ca nu e bine.
Parintii sau cineva de la televizor. Si nu mai e o problema. La Minimax e mai bine si nu e asa multa violenta.”
La doua click-uri mai incolo, un blogger zice de altul ca e tampit pentru ca a scris de Cutarita ca e cretin.
