Presedintele american, George Bush a explicat, intr-un discurs sustinut la Universitatea de Aparare Nationala din SUA, motivele pentru care este necesara amplasarea unui scut american anti-racheta in Europa.

Liderul de la Casa Alba a declarat ca este nevoie de un scut american antiracheta pentru a-i apara pe aliatii Statelor Unite, inclusiv Bulgaria si Romania, impotriva unor posibile atacuri ale Iranului.

"Oficialii iranieni au declarat ca dezvolta rachete cu raza de actiune de 1.900 de kilometri, putand sa-i atace pe multi dintre aliatii nostri din cadrul NATO, inclusiv Grecia, Romania, Bulgaria si posibil Polonia, Ungaria si Slovacia", a declarat liderul de la Casa Alba, citat de Novinite.

Amplasarea scutului antiracheta in Europa, motiv de disputa intre Washington si Moscova

Statele Unite intentioneaza sa amplaseze elemente ale scutului american antiracheta pe teritoriul Cehiei si Poloniei, motivand ca acest lucru este necesar pentru a apara Europa de posibile atacuri ale unor tari precum Iranul si Coreea de Nord. Acest proiect este respins cu vehementa de Moscova, pe care il considera o "amenintare la adresa securitatii sale".

"Am spus foarte clar faptul ca avem nevoie de pozitii in Cehia si Polonia, iar scopul nostru este sa aratam Moscovei ca nu are pentru ce sa-si faca griji" - a declarat secretarul de stat american, Condolezza Rice, in timpul vizitei pe care a facut-o la Moscova, unde a discutat pe aceasta tema cu presedintele rus, Vladimir Putin. Convorbirile nu ajuns, insa, la niciun rezultat.