Romulus Mailat, aflat in detentie la Penitenciarul Regina Coeli, unde este anchetat pentru omor calificat si furt, i-a spus consulului roman la Roma ca doreste sa-si execute pedeapsa in Romania. „Singura cerere a cetateanului Mailat Romulus catre autoritatile romane a fost aceea de a-l ajuta sa fie transferat la un penitenciar din Romania pentru a-si executa pedeapsa.

Motivatia sa pentru aceasta cerere este constituita din teama pe care o simte fata de contactul cu detinutii italieni in urma celor intamplate si dorinta de a fi mai aproape de familie”, se arata intr-un comunicat al MAE, remis HotNews.

Totodata, Mailat a respins ideea de viol si de agresiune si a afirmat ca i-a luat Giovannei geanta in care se aflau 13 euro.

"Cetateanul roman a confirmat reprezentantului Ambasadei informatiile furnizate de avocat privitoare la faptul ca isi recunoaste vinovatia numai pentru furtul posetei in care se aflau 13 euro", se mai arata in comunicat.

La interogatoriu a participat si avocatul detinutului, Piero Picinini, cu care reprezentantul Ambasadei a avut o intrevedere inainte de inceperea interogatoriului.

Avocatul a dat informatii asupra demersurilor sale efectuate in apararea cetateanului roman, mentionand initiativa acestuia de a fi desemnat un medic legist expert al apararii care a participat la prelevarea probelor biologice de la cadavrul victimei pentru analizele genetice.

"Rezultatul acestor analize a probelor de laborator obtinute este disponibil in termen de 60 de zile de la momentul prelevarii".

In timpul discutiilor, Mailat a mai declarat ca nu s-a adresat Sectiei consulare pentru emiterea unui titlu de calatorie, asa cum a relatat presa in ziua de 5 noiembrie, se precizeaza in comunicatul MAE.