Președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au discutat joi despre conflictul din estul Ucrainei în prima sa conversație telefonică, a anunțat joi Kremlinul, relatează AFP.

Volodimir ZelenskiFoto: president.gov.ua

”Au fost abordate chestiuni legate de o rezoluție a conflictului din sud-estul Ucrainei și despre a lucra împreună pentru întoarcerea persoanelor deținute de cele două părți”, a precizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, citat de către agențiile rusești.

Luni, noul președinte ucrainean a propus o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a încerca să rezolve criza dintre cele două țări. El a sugerat o discuție într-un format de mediere SUA-Germania-Marea Britanie- Franța.

Kremlinul a mai spus că discuția a fost inițiată de partea ucraineană și au vorbit inclusiv despre o întâlnire în format ”Normandia”.

Potrivit presei ruse, președintele rus a afirmat joi că ”nu a refuzat niciodată formatele propuse”, inclusiv o posibilă expansiune a formatului discuției.

Relațiile dintre Ucraina și Rusia sunt extrem de tensionate după mișcarea pro-europeană Maidan din iarna 2013-2014, care a antrenat căderea și fuga din Rusia a președintelui ucrainean de atunci, Viktor Ianukovici.

Ajungerea pro-occidentalilor la putere a provocat anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea. De atunci, un război între trupele ucrainene și separatiștii pro-ruși a izbucnit în estul Ucrainei, în care și-au pierdut viața aproape 13.000 de oameni.

Acordurile de pace de la Minsk, semnate în 2015 sub medierea Germaniei și Franței, au permis reducerea considerabilă a confruntărilor din estul Ucrainei, dar accese de violențe au loc în continuare în mod regulat.