In noaptea de luni spre marti, romanii au fost din nou tinta unui atac xenofob in Italia. Episodul de violenta a avut loc la Aprilia, langa Roma.

Romanii reocupasera in timpul iernii fabrica de vin parasita pe via Nettunense si isi facusera adapost pentru noptile reci.

Atacul a inceput in jurul orei 22,30. Un grup organizat de persoane a inceput sa arunce sticle Molotov asupra fabricii unde dormeau romanii. Apoi au distrus ferestrele unor masini parcate in apropiere.

Alessandro Dichio, intreprinzator si reprezentant al comunitatii romanesti din Aprilia, ne-a declarat in legatura cu atacul xenofob din Aprilia: " Romanii din zona au ramas fara cuvinte. Unii dintre ei se simt amenintati. Situatia de la fabrica de vin "Enotria" nu era noua. Inca de anul trecut un grup de conationali a ocupat acea fabrica. Printre ei, atat rromi cat si romani. Nu sunt inscrisi la evidenta populatiei. Dar nu e vorba de 20 de persoane, asa cum spune presa. Sunt mai multi, peste 100".

Dichio a afirmat ca "anul trecut presa locala a scris despre situatia rromilor de la Enotria. Era vorba despre rromii alungati din taberele de nomazi de la Roma. Politia a intervenit, eliberand fabrica. Au dezinfectat zona si au pus sigilii. Dar peste putin timp, nomazii s-au intors. Nu au creat probleme, dar nu e exclus ca printre ei sa se afle si delincventi".

Ziarul Il Tempo, editia din Latina, a dezvaluit azi amanunte despre atacul asupra fabricii. Sticlele incendiare nu erau destul de puternice pentru a provoca daune persoanelor din incinta fabricii. Il Tempo pretinde ca in fabrica erau numai circa 20 de persoane in momentul atacului. Martorii sustin ca agresorii erau tineri italieni, dar politia inca nu a identificat nici un suspect.

Depasind etica jurnalistica, ziaristul de la Il Tempo emite opinii minimalizatoare si lanseaza o amenintare voalata la adresa comunitatii de romani: "in aparenta este vorba de o simpla bravada (?- n.red.). Dar, avand in vedere recentele episoade de cronica nu este exclus ca avertismentul (?-n.red.) sa fie adresat exact acelei comunitati de romani care de o vreme traieste in zona Nettunense".