O bomba amplasata pe spinarea unui magar a explodat luni in centrul orasului Kandahar din sudul Afghanistanului, ucigand trei copii si ranind alte cinci persoane, au anuntat oficialii locali, citati de Reuters.

Bomba a explodat langa un post de politie insarcinat cu paza resedintei unui lider tribal local aliat cu presedintele Hamid Karzai.

Zalmai Ayoubi, un purtator de cuvant al guvernatorului regional, a precizat ca trei nepoti ai liderului tribal au fost ucisi.

Kandaharul, locul de nastere al miscarii talibanilor, a suferit mai multe atacuri in ultimele saptamani, in conditiile in care ar putea deveni teatrul unei ofensive majore a trupelor aliate in lunile urmatoare.