Angajatii aeroportului din Budapesta, cel mai mare terminal aerian din Ungaria, vor intra miercuri dimineata in greva pe durata nedeterminata, solicitand imbunatatirea conditiilor de munca, a anuntat marti operatorul aeroportuar, citat de Reuters.

Reprezentantii aeroportului din Budapesta, detinut de compania germana Hochtief AG, au spus ca nu este clar cati lucratori vor intra in greva, noteaza NewsIn. Cel putin doua sindicate vor fi implicate, iar angajatii care se ocupa ce realimentarea avioanelor ar putea intra si ei in greva, potrivit unui comunicat de marti al companiei.

"In timpul grevei, ne putem astepta la zboruri intarziate si anulate", au anuntat reprezentantii aeroportului de la Budapesta, unde anul trecut au fost inregistrati 8,6 milioane de pasageri.

Reprezentanti ai sindicatelor anuntasera anterior ca printre revendicari se numara oprirea disponibilizarilor, conditii mai bune de lucru, diminuarea orelor suplimentare si incheierea unui nou contract colectiv.

Reprezentantii aeroportului au spus ca greva nu reprezinta o modalitate adecvata pentru renegocierea contractului colectiv si ca oprirea restructurarii firmei, inceputa in 2006, este inacceptabila.