Programul national de achizitii de carti si abonamente la reviste pentru bibliotecile publice, care va incepe la 1 iulie, are alocata din partea Ministerului Culturii si Cultelor suma de 1.000.000 lei, informeaza NewsIn.

Anuntul public al inceperii acestui program va fi afisat pe site-ul Ministerului pe 1 iulie, iar urmatoarele doua saptamani vor fi destinate inregistrarii ofertelor facute de edituri.

Dupa crearea bazei de date a ofertelor primite, intre 1 si 15 august, vor avea loc sedinte de selectie a titlurilor de carti si abonamente la reviste, iar lista finala a acestora va fi facuta publica, pe site-ul ministerului, pe 28 august.

In luna septembrie titlurile selectate vor fi distribuite catre biblioteci, iar ofertantii castigatori vor putea deconta la MCC.