Novak Djokovic a pierdut finala de la Wimbledon 2023 după un meci epic, de cinci seturi, cu Carlos Alcaraz (1-6, 7-6(6), 6-1, 3-6, 6-4). Sârbul a aflat că a primit și o amendă din partea organizatorilor celui de-al treilea Grand Slam al sezonului.

Novak DjokovicFoto: Tetsu Joko / AP / Profimedia

Novak Djokovic, amendat cu 8000 de dolari după ce și-a rupt racheta în timpul finalei Wimbledon 2023

Mai concret, în setul decisiv Nole după ce a ratat o minge de break, iar apoi și-a cedat serviciul a dat cu racheta de unul dintre stâlpii care susțin fileul.

În mod evident, racheta s-a făcut praf, iar acum Djokerul a aflat că organizatorii l-au amendat cu 6117 lire sterline (aproximativ 8000 de dolari).

Valoarea amenzii este însă una infimă pe lângă premiul pe care Novak l-a primit din partea organizatorilor britanici pentru finala jucată la Wimbledon 2023: vorbim despre 1,175 milioane de lire sterline (Alcaraz a primit un cec în valoare de 2,35 milioane de lire sterline).

>> Imaginea momentului în tenisul masculin: Finalul unei ere?

>> Carlos Alcaraz, discurs de mare campion după succesul istoric împotriva lui Novak Djokovic

>> Mesajul lui Rafael Nadal după ce Carlos Alcaraz a câștigat Wimbledon 2023

>> VIDEO Novak Djokovic, copleșit de emoții după înfrângere - Lacrimile campionului

>> Toni Nadal comentează rivalitatea Alcaraz - Djokovic, după triumful ibericului de la Wimbledon 2023

Momentul în care Novak Djokovic își face praf racheta de unul dintre stâlpii care susțin fileul

Sursa video: Eurosport