​Schoenherr și Asociații SCA a asistat DDM Holding AG (DDM) în legătură cu achiziția unui portofoliu de credite neperformante de la Intrum AB (Intrum). Portofoliul este format din credite de consum negarantate cu o valoare nominală totală de peste 1 miliard de euro și va fi administrat de AxFina, parte a grupului DDM. Această tranzacție marchează ieșirea Intrum de pe piața din România, ca parte a planurilor sale strategice de a-și simplifica și concentra amprenta geografică.

Mădălina Neagu și Matei Florea Foto: Schoenherr si Asociatii

Echipele Schoenherr specializate în domeniile financiar-bancar, fuziuni și achiziții, respectiv dreptul UE și dreptul concurenței au lucrat împreună în acest proiect. Tranzacția urmează să fie finalizată spre sfârșitul trimestrului al treilea al acestui an, sub condiția obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților relevante.

„Acesta este unul dintre cele mai mari portofolii de credite neperformante, după valoarea nominală, vândut în ultimii ani în România. Ne bucurăm că am avut ocazia să asistăm DDM în legătură cu această investiție strategică și mulțumim echipei DDM pentru colaborarea excelentă pe parcursul tranzacției.‟ – a declarat Mădălina Neagu, partener în cadrul Schoenherr.

DDM este un investitor strategic multinațional în situații generate de provocările generale strategice din sectorul bancar european. Grupul investește în active și companii deținute anterior de către instituții financiare, inclusiv în stare de dificultate și credite performante sau neperformante.

Intrum este un furnizor de servicii de management al creanțelor activ pe 24 de piețe europene. Echipa sa formată din aproximativ 10.000 de profesioniști deservește 80.000 de companii.

Echipa Schoenherr care a asistat DDM în această tranzacție a fost coordonată de Mădălina Neagu (partner) și Matei Florea (partner) și le-a inclus pe Alexandra Pop (senior attorney at law) și Mihaela Popescu (senior attorney at law), aspectele de dreptul concurenței și investiții străine directe fiind acoperite de Georgiana Bădescu (partner) și Cristiana Manea (senior attorney at law).

Schoenherr este o firmă regională de avocatură, activă în Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est, unde operează 15 birouri. Firma este prezentă în România din anul 1996, oferind servicii de asistență juridică în principalele arii de practică relevante pentru activitatea companiilor locale și multinaționale. Schoenherr și Asociații SCA este recunoscută de principalele organisme internaționale de cercetare a pieței de avocatură (Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000) pentru activitatea în domeniile financiar bancar, respectiv fuziuni și achiziții.