​Echipa Filip & Company a asistat DIGI Spain Telecom S.L.U si RCS & RDS S.A. cu privire la încheierea unui contract de transfer de spectru de la Xfera Móviles, S.A. (parte din Grupul MasMovil Spania), pentru dobândirea unui important pachet de licențe de spectru pentru utilizarea privată a domeniului public radioelectric aferent unui set de blocuri de frecvențe în benzile de 1.800 MHz, 2.100 MHz și 3.500 MHz. Valoarea contractului a fost de 120 milioane de euro, care include și o componentă condiţională de 20 milioane de euro.

Alexandru BirsanFoto: Filip & Company

În același context, Digi Spania și Orange Espagne au încheiat în aceeași dată un contract de opțiune prin care aceasta din urmă acordă Digi Spania opțiunea de a încheia în viitor un contract de servicii de roaming național pentru furnizarea de către Orange Espagne a unor servicii de comunicații electronice mobile.

Tranzacțiile au avut loc în contextul în care Orange și MasMovil au anunțat un important joint-venture în Spania, care ar duce la combinarea afacerilor lor în această țară, tranzacție supusă aprobării Comisiei Europene.

“Este încă un capitol extrem de interesant în povestea de expansiune internațională a Digi. În situația finalizării cu succes a acestei tranzacții, Digi dobândește resurse de spectru care, împreună cu celelalte drepturi și contracte ale grupului în Spania, creează premisele construcției unei rețele proprii de telefonie mobilă într-una dintre cele mai mari țări din Europa. În timp ce acest lucru este o continuare naturală a expansiunii lor în fix și mobil în Europa, este totuși profund impresionant că un grup românesc a ajuns să se bată de la egal la egal într-una dintre cele mai mari și mai competitive piețe de telecomunicații de pe continent. Suntem bucuroși că am avut din nou ocazia să lucrăm în echipă și le mulțumim pentru încredere”, a declarat Alexandru Bîrsan, partener și coordonatorul departamentului de Fuziuni, achiziții și piețe de capital al Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat RCS & RDS în acest proiect a fost formată din Alexandru Bîrsan (partener), Andreea Bănică (senior associate)și Anca Bădescu (associate).

Avocații Filip & Company au avut roluri importante în multe dintre tranzacţiile cheie de fuziuni & achiziţii din România. Fie că este vorba despre privatizări, tranzacţii de private equity, venture capital sau growth capital sau alte fuziuni şi achiziţii complexe, de foarte multe ori, cel puţin una dintre părţi a primit consultanţă juridică din partea Filip & Company. Totodată, avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale – Chambers and Partners și Legal 500 în practica de Fuziuni și achiziții atât la nivel de echipă cât și individual.

Filip & Company

Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com.