​Radu Lupescu, medic român de Terapie Intensivă la clinica Rhena din Strasbourg, decorat de președintele Franței pentru eforturile depuse în timpul pandemiei, povestește că în regiunea Bas-Rhin din Franța, unde rata de vaccinare este de 75% cu schema completă, numărul pacienților internați în Terapie Intensivă este foarte mic, copiii merg la școală, iar restaurantele sunt deschise. "O viață aproape normală", spune Radu Lupescu.

Radu LupescuFoto: Arhiva personala

"Numărul de pacienți spitalizați în ATI este (foarte) mic, ceea ce ne permite să tratăm practic toți pacienții care au nevoie de îngrijire. Restaurantele sunt deschise, putem participa la manifestații sportive și culturale, copiii merg la școală și la activități extrașcolare. O viață aproape normală…", a scris medicul Radu Lupescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Radu Lupescu precizează că în regiunea Bas-Rhin din Franța, unde locuiește, rata de vaccinare este de 65% cu schema completă.

Radu Lupescu este medic român de Terapie Intensivă la clinica Rhena din Strasbourg, decorat de președintele Franței pentru eforturile depuse în timpul pandemiei.

În primăvara acestui an, în timpul valului 3 al pandemiei, Radu Lupescu acorda un amplu interviu HotNews.ro în care vorbea despre asemănările și diferențele dintre România și Franța și spitalele din cele două țări, în contextul pandemiei.

Citește și: