​VIDEO Primul centru de excelență în tratarea accidentelor vasculare cerebrale din România, inaugurat la Târgu Mureș

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 4 iunie 2019, 11:50 Actualitate | Sanatate


Centrul de Excelenta in Stroke
Foto: Hotnews
​Primul centru de excelență în stroke (tratarea accidentelor vasculare cerebrale) din România a fost inaugurat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Targu Mures, în parteneriat cu liderul mondial în tehnologie medicală. Centrul ar urma să deservească aproximativ 3 milioane de locuitori din 8 judeţe. "Noi nu vom putea numai să salvăm vieți, vom reda societății prin acest centru oameni valizi care să se întoarcă în câmpul muncii, în loc să devină oameni dependenți, care depind de familiile lor și de asistența socială", afirmă Raed Arafat, coordonatorul SMURD.



"Pentru aproximativ 3 milioane de oameni, locuitorii a 8 județe, existenţa acestui centru va da posibilitatea de a beneficia, în mod direct, de o terapie de înaltă performanţă, de top şi, totodată, va oferi accesul la o echipă medicală pregatită pentru a gestiona situatiile de urgenţă în cazul accidentului vascular cerebral (AVC) acut", a explicat dr. Lucian Mărginean, medic primar și coordonatorul Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Centrul de Excelență în Stroke din Târgu Mureș este primul din România în care medicii vor folosi Softul Rapid, o platformă standardizată și complet automatizată cu ajutorul căreia diagnosticul și criteriile de eligibilitate pentru includerea în tratamentul AVC-ului ischemic acut se stabilesc în maximum 2 minute.

"Acest soft prelucrează imaginile fara echivoc, in 30 de secunde, maxim 2 minute, dându-ne o situaţie reală a stării creierului. Practic, ne arată acea zona din creier care nu este încă distrusă, este doar amorţită şi pe care, prin terapia pe care o iniţiem, putem să o salvăm. In acest sens, pacientul poate să beneficieze, în mod real, după nişte criterii bine stabilite, de şansa unei revascularizări. Totodată, rapiditatea şi lipsa echivocului în gestionarea şi analiza acestor imagini face o abordare cât mai corectă şi eficientă a pacienţilor cu AVC", a mai explicat medicul Lucian Mărginean.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va fi, astfel, unic în România atat din punctul de vedere al tratării pacienţilor cu AVC, cât şi al echipei multidisciplinare care va prelua astfel de cazuri: "Alinierea României la standarde internaţionale, prin crearea acestui Centru de Excelenţă în Stroke, înseamnă o echipă multidisciplinară cu personal medical supraspecializat, care să poată să acţioneze în urgenţă, în timp util terapeutic, redând starea de bine a pacientului cu AVC acut. Înseamnă, de asemenea, o infrastructură cu o dotare materială, cu o aparatură performantă de ultima generaţie şi, nu în ultimul rând, înseamnă un registru unic în care pacienţii să fie incluşi, pentru a putea cuantifica beneficiul activităţii noastre şi necesitatea finanţării lor", a subliniat medicul Lucian Mărginean.

"Infiinţarea primului Centru de Excelenta în Stroke în cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Târgu Mureş reprezinta o onoare deosebită, pentru că pune spitalul nostru pe harta medicinei europene, chiar a medicinei mondiale", spune, la rândul său, medicul Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Centrul de Excelenţă în Stroke din Târgu Mureş va găzdui în luna iunie unul dintre cele mai importante evenimente medicale din Sud-Estul Europei, sub forma unei manifestări ştiinţifice de amploare pentru neuroradiologii interventionişti, medici neurologi, anestezişti şi urgentisti, la care vor fi prezenţi profesorul Jacques Moret, părintele neuroradiologiei intervenţionale, şi profesorul Laurent Spelle, pentru a împărtăși din experienţa şi cazuistica lor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1181 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    E nevoie de inca ceva (Marţi, 4 iunie 2019, 22:57)

    Intermezzo [utilizator]

    De ce? Sa coopereze si pacientul. Nu sa dea colţul pina ajunge la acest ultramodern centru.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version