O parte dintre medicii și asistenții de la Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din București au protestat, vineri, timp de 15 minute în curtea spitalului, nemulțumiți de faptul că o parte dintre aparatele de radioterapie nu îndeplinesc normele și nu au mai primit autorizație pentru a fi folosite. O parte dintre pacienții care au nevoie de radioterapie nu vor mai putea fi tratați, în condițiile în care radioterapia reprezenta deja o problemă - aparatură insuficientă și liste de așteptare de luni de zile pentru pacienții adulți. În ceea ce privește copiii bolnavi de cancer, niciun spital de stat din România nu face radioterapie specială pentru copii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Angajații Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din București au vrut să atragă astfel atenția asupra faptului că o parte dintre aparatele de radioterapie sunt foarte vechi, iar Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a decis, recent, să nu mai dea aviz de funcționare pentru o parte din aparatura de radiologie.

În aceste condiții, o parte dintre pacienții care au nevoie de radioterapie nu vor mai putea fi tratați, în condițiile în care radioterapia reprezenta deja o problemă - aparatură insuficientă și liste de așteptare de luni de zile pentru pacienții adulți.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a desemnat o echipă condusă de secretarul de stat Tiberiu Brădățan care a fost vineri la IOB și a discutat cu conducerea Institutului si cu protestatarii. În urma discuțiilor, s-a stabilit că luni dimineață va avea loc o întâlnire între reprezentanții IOB, CNCAN și MS în vederea identificării soluțiilor de rezolvare a acestei situații.

Ministrul Sorina Pintea a cerut rezolvarea de urgență a situației de la IOB, astfel încât pacienții să poată beneficia de tratamentul de care au nevoie, a precizat vineri Ministerul Sănătății.

În urmă cu doar o lună, Monica Dragomir, medic oncolog și șefa secției de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din București declara, pentru HotNews.ro: "Copiii bolnavi de cancer au tot ce le trebuie în România. Sunt mulți care pleacă pentru că așa vor părinții. Să nu mai discutăm cum și în ce măsură presa induce neîncredere. Sunt puține lucruri care nu se pot face în țară, iar pentru alea îi trimitem noi - adică ne ocupăm noi de dialog cu centrele de specialitate din afară, cu colegii, ba le găsim și bani de drum."

Citește aici pe larg: Ce susține unul dintre cei mai cunoscuți oncologi pediatri din România: "Copiii bolnavi de cancer au tot ce le trebuie în țară. Mulți pleacă pentru că așa vor părinții"

O parte dintre pacienții adulți bolnavi de cancer din România așteaptă luni de zile pentru a ajunge să facă radioterapie, din cauza aparaturii vechi și insuficiente.

În plus, niciun spital de stat din România nu face, în acest moment, radioterapie pentru copii - copiii mai mici de 10-14 ani nu stau nemișcați și au nevoie de o procedură specială, de care niciun spital de stat din țara noastră nu dispune în acest moment. Procedura este disponibilă în România doar la o clinică privată și decontată de CNAS, însă, potrivit datelor transmise de reprezentanții clinicii, doar aproximativ 30-40 de copii sunt tratați aici anual. Nu se știe ce se întâmplă cu ceilalți.

Citește aici un amplu material HotNews.ro pe această temă: Copiii bolnavi de cancer "au de toate"? Episodul 1: Niciun spital din România nu face radioterapie pentru copii. "O asistentă ghida aparatul cu mâna. Ce precizie mai avea să țintească tumora?"