Lovit de numarul mare al grevelor guvernul grec se pregateste sa infrunte legislativul caruia ii va prezenta programul de reforme considerat indispensabil pentru revigorarea economica a tarii. Reformele vizeaza reduceri la nivelul companiilor de stat sau in domeniul sanatatii si revizuirea sistemului de taxe, de toate acestea depinzand sustinerea financiara din partea UE si FMI, anunta The Guardian.

Inaintea sumitului UE ce va avea loc vineri, premierul Papandreou se lupta cu presiunile tot mai mari din partea sindicatelor si a categoriilor profesionale. Ambele grupuri promit sa continue protestele impotriva efortului fara precedent de liberalizare a economiei.

La o saptamana dupa ce guvernul a prezentat propunerea legislativa menita sa deschida peste 150 de profesii, farmacistii, inginerii, medicii, avocatii si angajatii din transportul in comun au intrat in greva motivand pierderea unor drepturi. Modificand legile care au mentinut in mod artificial costurile ridicate ale fortei de munca Grecia poate scapa de faliment.

Creditorii Greciei au anuntat ca esuarea proiectului legislativ al guvernului ar insemna pierderea ajutorului international. Actualul guvern a reusit pana acum sa adopte niste masuri de austeritate care au diminuat deficitul cu un procent record de 6% dar toate acestea au starnit mania cetatenilor. Pe langa greve in ultimele saptamani in Grecia a inceput o miscare de revolta, oamenii refuzand sa mai plateasca taxele de drum, de spitalizare sau de transport in comun.