Recomandare de lectura

Secretele ascensiunii marelui imperiu de la Rasarit: Romanovii 1613 - 1918

de A.V.     HotNews.ro
Luni, 11 decembrie 2017, 14:53 Actualitate | Recomandare de lectura

romanovii-1613-1918
Foto: Hotnews

Romanovii au fost dinastia cea mai spectaculoasa din vremurile moderne. Cu un palmares uluitor, ei au reusit sa domneasca peste o sesime din suprafata pamantului. Cum a reusit o familie sa transforme un principat ruinat de razboaie in cel mai mare imperiu al lumii? Si cum l-a pierdut apoi?

Vezi si alte recomandari de lectura

Aceasta este istoria secreta a douazeci de tari si tarine, unii atinsi de geniu, altii de nebunie, dar toti inspirati de credinta intr-o autocratie divina si animati de ambitie imperiala.

 Pasionanta cronica realizata de Montefiore dezvaluie lumea lor secreta, o lume a puterii neingradite si a edificarii fara scrupule a unui imperiu grandios, dar umbrita de intrigi de palat, rivalitati de familie, decadenta sexuala si extravaganta feroce, si populata de o intreaga distributie de aventurieri, curtezani, revolutionari si poeti, de la Ivan cel Groaznic la Tolstoi, si de la regina Victoria la Lenin.

Scrisa cu un remarcabil talent literar si imbogatita cu noi si aprofundate cercetari de arhiva, Romanovii este deopotriva o captivanta poveste despre triumf si tragedie, iubire si moarte, un studiu universal despre putere si un portret esential al imperiului care continua sa defineasca Rusia si astazi.

 „O istorie epica de mare anvergura… O poveste cu lovituri de stat, conspiratii, asasinate, torturi, trageri in teapa, trageri pe roata, flagelari letale cu cnuturi, sex si bautura in exces, sarlatani si impostori, o bogatie orbitoare construita pe o inrobire nemiloasa si, deloc surprinzator, un cerc vicios de represiuni si revolte… Citind excelenta relatare a lui Montefiore, este greu de imaginat cum monarhia a reusit sa supravietuiasca sub conducerea lor catastrofala…" – Antony Beevor, Financial Times

 „Fascinanta… ai nevoie sa fii inarmat cu o autentica temeritate istorica pentru a aborda un subiect atat de vast… Harul de romancier al lui Montefiore in a contura personaje pline de viata in doar cateva cuvinte nu il paraseste o clipa… Portretele eroilor principali sunt, fara exceptie, memorabile… Aceasta lucrare monumentala este o achizitie esentiala pentru biblioteca oricui este interesat de istoria Rusiei si de tragica dinastie a Romanovilor." – Olga Grushin, The New York Times Book Review

 „Captivanta." – The Observer

„Splendida." – The Times

„Cuceritoare." – The Economist

„Fascinanta." – The Washington Post

„Fermecatoare." – The New York Times Book Review

„Uluitoare." – The Wall Street Journal

Simon Sebag Montefiore este un celebru istoric britanic, om de televiziune si autor de succes, ale carui carti, devenite bestselleruri in intreaga lume, au fost publicate in peste 48 de limbi si incununate cu multe premii. Printre lucrarile sale cele mai cunoscute se numara Ecaterina cea Mare si Potemkin (nominalizata la premiile Samuel Johnson, Duff Cooper si Marsh Biography), Ierusalim – Biografia unui oras (devenita bestseller international), Stalin: Cartea Tarului Rosu, precum si romanele Sasenka si Intr-o noapte de iarna.

 Montefiore a studiat istoria la Universitatea Cambridge, unde a primit titlul de doctor, si este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie.

Vezi si alte recomandari de lectura



Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

4716 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri