A fost primul șef de guvern al lui Vladimir Putin. Dar nici în cele mai negre coșmaruri ale sale, Mihail Kasianov nu și-ar fi putut imagina că fostul său șef va invada Ucraina.

Mihai KasianovFoto: Profimedia Images

„Putin, cel pe care l-am cunoscut, era complet diferit”, a spus domnul Kassianov în cadrul unui interviu dat AFP.

Mihail Mihailovici Kasianov este un economist și om politic rus, care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Federației Ruse în perioada 7 mai 2000 – 24 februarie 2004. Din 1999 până în anul 2000 a fost Ministru al Finanțelor al Rusiei, iar între 10 ianuarie 2000 și 17 mai 2000 a fost prim viceprim-ministru al Rusiei.

În vârstă de 64 de ani, fostul ministru al lui Putin, care a lucrat pentru apropierea dintre Moscova și țările occidentale și spune că, la fel ca mulți ruși, nu credea că va izbucni un război.

El explică că a înțeles în sfârșit ce se pregătea cu trei zile înainte de invazie, când domnul Putin a reunit, ca într-o scenetă bine lucrată, pe membrii Consiliului său de Securitate pentru o ședință transmisă la televiziune. „Când am urmărit acea reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, am înțeles în sfârșit că da, va fi un război”, spune el.

"Îi cunosc pe acești oameni și uitându-mă la ei, am văzut că Putin nu mai era el însuși. Nu din punct de vedere medical, ci politic", adaugă el.

Demis de președinte în 2004, domnul Kassianov s-a alăturat opoziției și a devenit unul dintre cei mai înverșunați critici ai Kremlinului. Acum conduce Partidul Libertăţii Poporului (PARNAS), un mic partid liberal.

Sistem "cinic și crud" -

Potrivit fostului său prim-ministru, domnul Putin, un fost agent KGB în vârstă de 69 de ani, a construit un sistem bazat pe frică de când a venit la putere în 2000.

„Acestea sunt realizările unui sistem care, cu încurajarea lui Putin în calitate de șef al statului, a început să funcționeze tot mai cinic și mai crud”, a spus el.

"Practic, este un sistem asemănător KGB-ului, bazat pe impunitate totală. Este clar că nu se așteaptă să fie pedepsiți", continuă el.

Domnul Kassianov a spus că a părăsit Rusia din cauza opiniilor sale cu privire la invazie, dar a refuzat să spună AFP în ce țară se află, invocând motive de securitate.

Boris Nemțov, un critic al domnului Putin de care domnul Kasyanov era apropiat, a fost împușcat și ucis lângă Kremlin în 2015. Iar Alexei Navalny a fost închis după ce a supraviețuit otrăvirii în 2020.

„Dacă Ucraina va cădea, atunci țările baltice vor fi următoarele” pe listă, asigură adversarul.

El a adăugat că nu este „categoric” de acord cu ideea că Vladimir Putin nu ar trebui umilit și este împotriva solicitărilor ca Ucraina să accepte concesii teritoriale în schimbul păcii.

„Provocări imense”

Pentru perioada post-Putin, Mihail Kassianov crede că succesorul său va fi controlat tot de serviciile de securitate, dar că nu va putea să se mențină la puterepentru foarte mult timp și că în cele din urmă vor fi organizate alegeri democratice.

„Sunt sigur că Rusia va reveni pe calea construirii unui stat democratic”, spune el, estimând că va dura un deceniu pentru a „decomuniza” și „de-putiniza” țara.

„Va fi foarte greu, mai ales după acest război criminal” din Ucraina, avertizează el.

Pentru domnul Kasianov, una dintre priorităţi va fi refacerea încrederii în ţările europene, pe care le consideră „partenerii naturali” ai Moscovei.

În timp ce opoziția rusă este adesea descrisă ca fiind prea divizată pentru a-l învinge pe domnul Putin, fostul prim-ministru mai crede că războiul din Ucraina a schimbat jocul.

"După tragedia la care asistăm, opoziţia se va uni. Nu am nicio îndoială în această privinţă", a spus el, subliniind în acelaşi timp amploarea sarcinii care îl va aştepta atunci.

"Va trebui să reconstruim totul de la zero. Va trebui să începem din nou un întreg ciclu de reforme economice și sociale", a spus el. „Acestea sunt provocări imense și dificile, dar vor trebui să fie îndeplinite”.