In urma cu cateva saptamani, publicam un articol referitor la un copil ucis cu brutalitate de propriul sau tata, tocmai dupa ce fusese reintegrat in familia naturala!

Dupa ce a fost institutionalizat pentru o vreme, reintegrarea sa in propria familie a fost una suspecta: parintii erau betivi si bolnavi psihic, mai aveau inca zece copii si locuiau in conditii subumane, intr-o coliba de pe paraul Craica din Baia Mare.

Din 2001, multi au incercat sa faca uitata aceasta crima, petrecuta "sub ochii specialistilor".

Ni se pun piedici „oficiale" in tentativa de a afla adevarul cu privire la situatia lui David Malinut Ghiulai, minorul in varsta de patru ani, ucis de propriul sau tata prin loviri repetate de grinda colibei in care traiau!

Asistentul social care s-a ocupat de cazul copilului David Malinut Ghiulai este Dorina Suciu (asistent social, consilier municipal si unul din sefii fundatiei de caritate ASSOC).

Din dialogul cu Dorina Suciu am aflat, cu stupoare, ca Malinut nu ar fi fost reintegrat in familie, ci se afla in asistenta maternala, insa, in timpul unei sedinte de Protectia Copilului, ar fi fost rapit de tatal sau! Am incercat sa verificam informatia, numai ca dosarul copilului a disparut din arhiva fostei DPC! Asa a inceput lungul sir al cautarilor unui dosar suspect.

In urma declaratiilor pe care le-am cules in timpul cercetarilor, verdictul e ferm: Suciu a mintit!

Drumul adreselor fara raspuns

In 23 februarie 2005 am inaintat conducerii DPC prima adresa oficiala, solicitand punerea la dispozitie a informatiilor existente in dosarul lui Malinut Ghiulai. Ni s-a comunicat ca la nivelul compartimentului rezidential nu exista informatii structurate referitoare la acest copil si ca dosarul sau trebuie cautat in alta parte in institutie.

Asa ca am inaintat o alta adresa conducerii DPC, respectiv catre Nicolae Boitor, directorul adjunct pe problemele de protectia copilului, dar dosarul nu s-a gasit nici in ziua de azi. Raspunsurile scrise ale angajatilor DPC referitoare la dosarul copilului sunt elocvente pentru a arata dezordinea din aceasta Directie si nepasarea personalului.

Lavina Orzac, cea care a incercat sa ne impuna sa nu ii mai pomenim numele in ziar (amenintandu-ne cu un proces si cu puterea financiara a sotului), a raspuns la intrebarile conducerii DPC ca "orice informatie legata de un copil nu va fi incredintate nimanui" decat dupa obtinerea unui acord specificat in nu stim ce regulament intern al Directiei (apropo, „Regulamentu" dumneavoastra e eliptic de „l"-ul de la final?).

Iar mai apoi, a spus ca nu stie unde se afla dosarul copilului decedat! Arhivarul Aurica Bindea „s-a scos" si ea, afirmand ca nu are "o sala pentru depozitarea documentelor, nu i-au fost predate dosare pe partea de asistenta sociala si nu detine nici o informatie in acest sens".

Nici Claudia Dragos, sefa biroului de Protectie Familiala, nu a gasit nimic: "nu a fost identificat dosarul minorului David Malinut Ghiulai, singura informatie despre minorul in cauza fiind cererea de reintegrare a lui Anton Kovacs, tatal minorului, repartizata la asistentul social Dorina Suciu." In fine, cei de la Oficiul Juridic au gasit doar actele din dosarul penal al tatalui.

De ce mintiti?

Concluzia halucinanta este ca dosarul lui Malinut Ghiulai nu exista in Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului! Probabil, nu se va gasi niciodata, iar din informatiile prezente, acesta a fost sustras si, probabil, ars in vreun container de cartier.

Cine vrea sa stearga urmele acestei crime odioase petrecute pe "altarul" DPC? Cine are interesul ca adevarul in acest caz sa nu iasa la iveala, pentru a nu incrimina anumite persoane?

Chiar si fara a avea dosarul copilului, am intrat in posesia unor acte prin care demonstram ca Dorina Suciu minte fara scrupule. Malinut Ghiulai nu a fost niciodata rapit de tatal sau, ci a fost reintegrat in familie, probabil cu aprobarea scrisa a asistentului social, Dorina Suciu.

In dosarul lui Samuel Ghiulai, fratele geaman al lui Malinut, Dorina Suciu lamureste acest aspect: "tatal, la ultima intalnire din 24.09.2001 a luat copiii acasa, luandu-si raspunderea ingrijirii lor." Iar in raportul intocmit in urma anchetei sociale ce a urmat uciderii lui Malinut, se precizeaza clar faptul ca amandoi fratii au fost reintegrati in familie. "Fratele geaman (Malinut, n.red.) a fost reintegrat in familie din asistenta maternala la presiunile tatalui. In aceeasi zi, Malinut Ghiulai (fratele geaman) a suferit o agresiune fizica grava din partea tatalui." Fara dubii, Dorina Suciu minte, iar dovezile care o incrimineaza nu au putut fi sterse in totalitate.

Din exprimarea de mai sus reiese ca Malinut a fost reintegrat in familie si in aceeasi zi a fost lovit de tatal sau cu capul de grinda. Copilul a decedat. Ceea ce confirma afirmatiile noastre din articolul precedent. Interesant este faptul ca fratele sau geaman a fost reintegrat cu o luna inainte.

In dosarul sau se gaseste o expunere a Dorinei Suciu, care a aprobat reintegrarea copilului in 26 septembrie 2001, chiar daca situatia familiala nu permitea acest fapt: "desi conditiile materiale si modelul parental este saracacios, tatal a insistat si in repetate randuri a depus cereri de reintegrare. Cererea lui a mers pana la amenintari si violenta.

Interesul copilului nu este sa se intoarca in familia naturala unde nu exista conditii, dezvoltarea copilului fiind amenintata." Desi recunoaste clar ca mediul familial oferit celor doi copii este unul periculos, Suciu dispune reintegrarea acestora in familie.

ULTIMA ORA: Inspectoratul Judetean de Politie Maramures, care s-a ocupat de anchetarea odioasei crime, precizeaza ferm: „Nu a fost nici o rapire!". De aici incolo, intram pe taramul fragil al respectarii legii, al responsabilitatii si a dorintei de a curata DPC de „buruieni". Solicitam adevarul.