Pana a ma reintoarce la Barbura, dupa ce o buna bucata de vreme am lucrat la mina de aici, credeam ca stiu tot despre acest sat care apartine de comuna Baita. Locurile si oamenii imi erau cunoscuti. Ma si gandeam ca ii stiu pe toti dupa nume, iar pamanturile de aici nu pareau a avea secrete. Locurile si oamenii imi erau cunoscuti.
La Imparatescu
Barbura, cu o vechime de peste 200 de ani, are o istorie destul de ciudata. Tot ce s-a realizat a fost datorita numeroaselor exploatari miniere ce au existat aici de-a lungul timpului. Cine cunoaste zona nu se poate sa nu-l stie si pe Ion Anghel. Nea Ionel, cum ii spun toti localnicii, are aproape 75 de ani.
Pe trupul lui se observa trecerea timpului, dar in nici un caz nu-i dai varsta pe care o are. Este pensionar de la mina de aproape un sfert de secol. Pe vremuri, povesteste Anghel, satul nici nu exista. Mineritul a format aici o noua asezare. Cu mai bine de doua secole in urma erau doua "Bai", Troita si Barbura. Gurile de mina multiseculare pot fi zarite si in prezent.
Ca orice posibila sursa de venit, mina a atras oameni din toate partile tarii, mai ales moti. Acestia, buni gospodari, si-au gasit rostul lor in viata in minerit. Vremea a trecut, industria extractiva este la pamant, dar principalul mod de subzistenta tot galeriile au ramas. Dupa cum imi povestea nea Ionel, vechile mine erau proprietatea imparatilor austro-ungari.
Tocmai de aceea locul s-a numit intial "La Imparatescu". Satul, care odinioara avea mai bine de 150 de fumuri, mai are astazi cu putin peste 60 de case locuite. Sunt multe case parasite, pe cale sa se prabuseasca.
Aici, unde batranii sunt majoritari, functionau odata doua exploatari miniere: Barbura si Troita, locuri de munca ce asigurau traiul nu numai al localnicilor, ci si al celor de la oras. De altfel, bolta de piatra de la intrarea in galeria Grimm de la Troita, construita de arhitecti italieni in 1889, este si astazi functionala. Ca nu se mai exploateaza zacamantul este alta problema.
Dealul Borzii pentru domnii de la partid
La ora actuala, toata activitatea satului este legata de functionarea Sectorului Minier Bolcana. Daca nu ar fi existat mine in zona, nici drumul principal nu ar fi fost betonat si probabil satul nu ar fi fost electrificat. Localitatea este imprastiata. Ion Anghel spune ca, pana la biserica, zona se numeste Barbura, de acolo in sus, catre Magura Certejului ii zice Troita.
Din centrul satului, spre dreapta, cum vii de la Deva, la interferenta dintre vechile drumuri miniere, se face un drum de tara pe un deal, numit Dealul Borzii. Numele vine de la "neamul Bordenestilor", veniti de pe la Sacaramb si din satele invecinate, pentru a lucra ca baiesi. Nu cu mult timp in urma, Dealul Borzii era bine populat.
Veneau "domnii" de la partid sa isi coseasca locurile si sa isi stranga bucatele de pe urma pamantului necolectivizat. Acum vezi mai mult locuri lasate in voia sortii. Totusi, pentru amatorii de o plimbare de placere, prin palcuri de padure de fag si salcam, o incursiune pe acest deal inseamna mai mult decat orice terapie ultramoderna.
Sa scapi de zgomotul orasului, sa nu auzi decat cantatul greierilor, sa te poti opri la umbra sau la soare, fara a fi deranjat de ritmuri de manele, sa simti mirosul de pamant proaspat lucrat… Ce poate fi mai placut? Totul pare a fi idilic in acest peisaj. Ai impresia ca nimic nu poate deranja viata linistita a putinelor familii ce mai locuiesc aici.
Din pacate, mistretii flamanzi distrug buna parte din ce se seamana. Daca nu ar fi ei, chiar ca ai crede ca te-ai intors in timp. Pe Dealul Borzii au inceput sa cumpere terenuri si case familii de la oras. Ca o fac de placere sau de nevoie, ca s-au saturat de tumultul urban, numai cei ce au proprietati aici stiu.
Ultimele case din varful Dealului Borzii apartin fratilor Ionel si Roman Bordean, care nu si-ar parasi pamanturile mostenite din mosi-stramosi pentru nimic in lume. Sa faci macar o plimbare de placere pana acolo, insotit de nea Ionel Anghel, care are multe lucruri de povestit, ar insemna, pentru multi oraseni, mai mult decat o iesire intr-o statiune montana.
Barbura, satul situat, parca, in alt areal, este, din pacate, tot mai putin populat. Batranii mor, iar putinii tineri din sat inceaca sa-si faca un rost pe la oras. Daca se va inchide si mina ce mai functioneaza aici, satul va fi izolat de lume. Si ar fi mare pacat, macar pentru aerul curat ce se respira la Barbura.
