Nimeni nu stie cu exactitate cand a inceput sa fie exploatat carbunele in Salaj. Cert este ca au fost descoperite unelte vechi de sute de ani si care erau folosite la extragerea carbunelui si la prelucrarea fierului si bronzului.

Mineritul a fost mai putin cunoscut in Salaj pana cand, in jurul anului 1900, activitatea de extractie a carbunelui a luat amploare dupa ce s-a constatat ca in mai multe zone exista resurse bogate de lignit si carbune brun.

In anul 1902, un anume Janoska Joszef, care locuia in zona localitatii Bobota si care era un intreprinzator destul de instarit la acea vreme, detinand o moara, masini agricole, terenuri agricole si alte bunuri, era si proprietarul unei mine din care se extragea lignit.

In mina lucrau atat localnici cat si persoane din localitatile invecinate, iar productia de carbune obtinuta era utilizata pe de o parte pe mosia lui Janoska, iar restul era vanduta oamenilor pentru a-si incalzi casele. Peste cativa ani au fost deschise mine in comuna Surduc, unde au fost descoperite importante zacaminte de carbune brun.

Minele au avut mai multi proprietari din Austria si Franta, iar carbunele obtinut era, de asemenea, vandut in localitatile din jur, in special in Jibou, care reprezenta inca de pe atunci un important nod de cale ferata pe teritoriul Romaniei.

Cele doua exploatari de carbune au fost nationalizate in anul 1948, iar dupa nationalizare au intrat in administrarea „Trustului Minier Ardealul", care isi avea sediul la Oradea. Trustul minier s-a desfiintat in anul 1976 si au fost infiintate intreprinderea Miniera Bihor si intreprinderea Miniera Salaj.

Intre timp, mineritul se dezvoltase in Salaj, fiind puse bazele unor exploatari miniere pe raza comunei Ip in anul 1952, in Bazinul Sarmasag si in zona Surduc – Cristoltel. Au mai fost deschise mine in localitati precum Lupoaia si Brusturi din comuna Creaca, alaturi de cea din satul Testioara.

Intreprinderea Miniera Salaj s-a aflat pana in anul 1986 sub administrarea Combinatului Minier din Valea Jiului, sub coordonarea directa a Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei. In acelasi an a fost dat in functiune Combinatul Minier de la Ploiesti care, dupa Revolutia din Decembrie 1989, a devenit Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti.

16 ani mai tarziu SNC Ploiesti s-a „dizolvat" si s-au infiintat trei societati comerciale printre care si SC Salajul Sarmasag SA, adica fosta Exploatare Miniera Sarmasag.

Salajul bogat in zacaminte de carbune brun si lignit

Dupa ce au fost deschise minele de la Surduc s-a trecut la extragerea carbunelui brun in localitatile Cristoltel, Lupoaia, Testioara si Brusturi. In anii '80, a fost deschisa Mina Zaghid, situata pe raza comunei Hida.

Un numar mare de locuitori din comuna Hida plecase deja sa lucreze in minerit in Valea Jiului, iar dupa ce au aflat de la rudenii ca in locurile natale a inceput exploatarea carbunelui s-au intors acasa. Localnici din Lozna, Surduc, Solona, Jibou si Hida munceau in subteran. Acelasi lucru s-a intamplat si in satul Lupoaia din comuna Creaca.

Localnici din Borza, Prodanesti, Creaca, Lupoaia, Brusturi, Jac si Romanasi munceau la extragerea carbunelui.

Ionas Lung din Lupoaia, care este printre putinii mineri ramasi in viata in sat, a povestit ca aproape toti localnicii erau angajati la mina, iar munca, desi istovitoare, le asigura un trai destul de bun, iar minele au reprezentat pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial un refugiu in calea atacurilor avioanelor germane care au bombardat intens zona.

Mina din Lupoaia a fost inchisa imediat dupa anul 1980, iar cea de la Hida in acest an. Aproximativ 180 de muncitori de la Mina Zaghid au ramas fara loc de munca, dupa ce o decizie guvernamentala i-a impiedicat sa mai intre in subteran.

Caderea comunismului, primele necazuri

Am aflat de la directorul economic al actualei societati Salajul Sarmasag SA, Gavril Dragos, care este angajat al fostei Exploatari Miniere Sarmasag din anul 1976, ca vechea intreprindere Miniera Sarmasag avea trei sectoare de productie, din care sectorul Chiesd, Bobota 1 si Bobota 2.

Pentru ca zacamantul de carbune din zona Sarmasag – Bobota era mult prea mare pentru a nu fi exploatat, exploatarea subterana a ajuns pana in Chiesd, unde o gura de mina mai poate fi vazuta si astazi, fiind intr-o stare perfecta de conservare.

Atat de mult se dezvoltase mineritul in Sarmasag si Chiesd incat s-a trecut la construirea de case pentru mineri si care ulterior au primit denumirea de colonii miniere. Constructia caselor a demarat intre anii 1952 – 1956, iar a blocurilor dupa anul 1972.

Atat de multi mineri munceau in subteran incat in colonii au fost infiintate chiar si centre comerciale, astfel incat traiul ortacilor sa fie cat mai bun. Dupa 1990 au aparut problemele. Locuintele din coloniile miniere au inceput sa se deterioreze. Oamenii au ramas fara apa, fara incalzire, iar acum subsolurile blocurilor de locuinte au ajuns adevarate depozite de gunoaie.

Colonia miniera din Chiesd s-a desfiintat, fostii mineri mai tineri plecand in alte locuri pentru a-si gasi un rost in viata. Tot de la Gavril Dragos am aflat ca inainte de Revolutie, in mineritul din Salaj munceau intre 3.700 si 3.800 de oameni, iar productia de carbune obtinuta anual era cuprinsa intre 870.000 si 880.000 de tone.

Forta mare de munca a determinat cresterea planului de productie, iar pentru anul 1990 a fost propus un plan de de circa 1.000.000 de tone de carbune. Anul de glorie al mineritului salajean a fost considerat 1990, an cand, in luna februarie, numarul minerilor s-a ridicat la 4.200 de persoane. Din trei persoane din Sarmasag si Chiesd, una sau doua sigur erau angajate la mina.

O decizie a premierului de atunci, Petre Roman, potrivit careia minerii care munceau in subteran trebuiau sa se pensioneze la 45 de ani, a dus la aparitia primului semnal de reducere a numarului de angajati din minerit. In anul 1997 au inceput sa fie aplicate primele masuri de concediere colectiva.

Dupa un lung sir de disponibilizari, din cei 4.200 de mineri inregistrati in 1990 nu au mai ramas in prezent la Sarmasag decat aproximativ 330. Problemele s-au agravat cu atat mai mult cu cat a fost inchisa si mina de la Chiesd. Suparat, primarul Ioan Catana, ne-a spus ca peste 400 de oameni au ramas fara locuri de munca, cu toate ca in zona ar exista un important zacamant de carbune.

Primarul mai crede ca mina a fost inchisa numai si numai din interes. Numarul minerilor va scadea si mai mult din moment ce luna viitoare vor mai fi disponibilizati inca 195 de salariati de la SC Salajul Sarmasag SA.

Sistem aerian de transport al carbunelui

Inainte de Revolutie, ingineri in minerit au pus bazele unor investitii de amploare pentru dezvoltarea si promovarea mineritului salajean, pecum si pentru imbunatatirea vietii minerilor. O astfel de investitie viza realizarea unui sistem de transport aerian al carbunelui.

Urma sa fie data in functiune o instalatie alcatuita din stalpi metalici pe care trebuiau montate cabluri metalice si pe care sa fie supendati vagoneti pentru transportul carbunelui de la Chiesd la Sarmasag. Sistemul a fost in asa fel conceput incat sa se alimenteze singur fara a avea nevoie de energie electrica de la alte surse.

Inginerii s-au gandit ca vagonetii ar veni spre Sarmasag prin cadere libera, situatie in care s-ar putea produce si energie electrica necesara pentru a redirectiona vagonetii catre mina de la Chiesd. O alta investitie programata a vizat constructia unui centru de recreere pentru mineri si familiile acestora in Boghis.

Urma ca intr-un imobil cu mai multe etaje sa fie amenajate cabinete medicale dotate corespunzator si cu personal medical de specialitate care sa asigure programe de relaxare si de recuperare, pentru cei cu sanatatea subrezita dupa ani de munca in subteran. Si o ultima investitie viza constructia unui sediu nou si modern pentru Exploatarea Miniera Sarmasag.

Nici unul din aceste proiecte nu a mai putut fi pus in practica dupa anul 1990, iar asta fie din lipsa de fonduri, fie din cauza numeroaselor reglementari care au cauzat restructurarea sectorului minier inclusiv prin sistarea definitiva a activitatii de extractie din subteran.

Iasi, Bacau, Suceava si Constanta aprovizionate cu carbune din Salaj

Cu toate disponibilizarile si alte probleme aparute in sectorul minier din Salaj, niciodata nu s-a pus problema asigurarii pietei de desfacere pentru productia de carbune obtinuta.

Pana in anul 1990, piata de desfacere a Exploatarii Miniere Sarmasag era alcatuita din 52 de consumatori, respectiv centrale termice de oras, centrale care asigurau caldura in localitati din Moldova, Ardeal si chiar si in sudul tarii.

Gavril Dragos a explicat ca era furnizat carbune din Salaj in orase printre care se numara Suceava, Iasi, Bacau, Constanta, Ovidiu, Carei, Oradea, iar sirul acestora ar putea continua.

Nici in prezent desfacerea carbunelui nu reprezinta o problema cu toate ca gazele sunt utilizate din ce in ce mai mult la functionarea centralelor termice, a instalatilor de incalzire in locuinte si pentru incalzirea scolilor si altor institutii. Gazul este insa scump, iar carbunele ieftin ceea ce face sa fie cautat in continuare.

O mare parte din carbunele obtinut in prezent in Salaj ajunge la CET Oradea, CET Zalau, iar ceea ce ramane este vandul agentilor economici si populatiei. „Chiar daca ne-am tripla productia, tot am avea unde sa dam carbunele, pentru ca exista cerere", a fost de parere Dragos.

Uniunea Europeana le-a interzis minerilor sa mai intre in subteran

Pe rand au fost inchise in ultimii ani minele din Chiesd, Surduc si Hida. Ministerul Economiei si Comertului a elaborat un plan national de restructurare a sectorului minier in toate judetele tarii unde se desfasoara astfel de activitati.

Una din prevederile programului vizeaza inchiderea exploatarilor miniere nerentabile si sistarea definitiva pana in 2007 a extractiei de carbune din subteran, evident la cererea Uniunii Europene, ai carei specialisti considera ca cel mai bine se obtine carbune de la suprafata.

Programul a fost pus deja in aplicare si in Salaj, iar in acest an extragerea carbunelui din subteran a fost sistata in totalitate. In Sarmasag nu a mai ramas decat un put adanc de peste 60 de metri cu un fel de lift care permitea minerilor sa intre in subteran. In apropiere zac vagoneti acum plini de rugina si cateva sine pe care era transportat carbunele.

O noua societate miniera

Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti a intrat in acest an intr-un proces de restructurare, iar prin reorganizarea acesteia au fost infiintate trei noi societati comerciale conform unei hotarari a guvernului.

Au fost constituite societatile „Salajul" (Exploatarea Miniera Sarmasag), „Carbonifera" si „Lignitul", societati care au ca principal obiect de activitate extractia si comercializarea carbunelui. Capitalul social al societatii comerciale Salajul Sarmasag SA este de 11.186.600 de lei noi, iar numarul actiunilor se ridica la peste 100.000, valoarea unei actiuni fiind de 100 de lei noi.

Capitalul social al celor trei firme nou infiintate este detinut de catre Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti, societate care este de fapt actionar unic al celor trei firme.

Programul de restructurare a mineritului mai prevede ca pana la sfarsitul acestui an sa fie inchise cel putin 10 mine, iar din anul 2007 activitatea de minerit sa se desfasoare fara nici un fel de subventie din partea statului. in ultimii ani, la nivel national, au fost inchise aproape 50 de mine, in jur de 20 de cariere si au fost disponibilizate 11.993 de persoane.

SNC Ploiesti va mai avea ca obiectiv inchiderea si conservarea minelor nerentabile si, nu in ultimul rand, rezolvarea problemei datoriilor. in cazul fostei Exploatari Miniere Sarmasag, datoriile se ridica la aproximativ 800 de miliarde de lei, bani care vor trebui achitati de „firma – mama".

Exploatarea Miniera Sarmasag l-a avut ca director intre anii 1970 – 1980 pe inginerul Alexa Ilies, intre 1980 si 1994 pe Aurel Sarca, intre 1994 si 2005 pe Ioan Iancau, iar din acest an director este Teodor Ardelean. Am fost asigurati ca nici un miner din Salaj nu a participat la mineriadele conduse de Miron Cozma si care, dupa cum se stie, s-au lasat cu morti si raniti.