Seful CJ Dolj vrea mai multa "barbatie guvernamentala"

de Gabriela Zanfir     Expresul de Sud
Miercuri, 24 mai 2006, 0:00


Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj
(Foto: )

Una dintre cele mai importante masuri care s-ar fi putut lua fara mari batai de cap in tot acest timp scurs de la revarsarea Dunarii ar fi fost, in opinia presedintelui CJ Dolj, o decizie oficiala conform careia persoanele sinistrate sa fie scutite de plata impozitelor pe locuinta si pe teren, in cazul terenurilor aflate sub ape.



„Aceasta decizie trebuie luata printr-o ordonanta de guvern, atita timp cit legea in vigoare se aplica in mod egal tuturor cetatenilor Romaniei, primarii localitatilor afectate pot fi trasi la raspundere ca nu au colectat taxele.



Mie mi se pare o masura absolut fireasca aceasta scutire de taxe, pentru ca oamenii au ramas fara case, iar unii au ramas cu terenurile sub ape“, a explicat Ion Prioteasa. Presedintele CJ Dolj sustine si ca oamenii al caror pamint a fost inundat ar trebui „sa fie despagubiti cu cultura.“ „Este absolut necesar sa se ia o decizie oficiala.



Situatia e complicata pentru ca e posibil ca oamenii de bunacredinta sa fi platit deja impozitul pe cladiri pentru tot anul la inceputul lui 2006“, a mai spus Prioteasa.



„Prefectul si-a facut datoria“, dar fara efect



Presedintele CJ Dolj, practic, a dat un termen de o luna si jumatate Guvernului inainte sa traga semnale de alarma. Prioteasa a afirmat ca doreste o mai mare implicare a Guvernului pentru rezolvarea crizei din sudul judetului. „Niste bani pentru dezinsectie nu puteau sa fie alocati de Guvern? Ca este o invazie de tintari «cit musca», asa cum zic oamenii de pe lunca.



Prefectul si-a facut datoria, a solicitat 12 miliarde de lei vechi de la Guvern. Dar nu s-a intimplat nimic de atunci. Trebuie sa dea cineva un semnal“, a afirmat Prioteasa. Resursele judetului sint infime comparativ cu nevoile miilor de sinistrati.



Fondul de rezerva al Consiliului Judetean este de 5 miliarde de lei vechi, bani care vor fi oferiti in intregime localitatilor din sudul Doljului in urmatoarea sedinta a CJ, dar suma nu acopera nici pe departe minimul necesar sinistratilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by