Criza din CJ Bistrita-Nasaud se prelungeste cu un an Gheorghe Marinescu ramane in functie pe mana procedurilor din justitie

de Cristiana Sabau     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Miercuri, 3 mai 2006, 0:00


Gheorghe Marinescu
(Foto: )

Presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Gheorghe Marinescu (PSD) a avertizat, vineri, intr-o conferinta de presa la sediul PSD ca procesul pe care Prefectura l-a intentat CJ poate dura cel putin un an, intrucat exista numeroase cai de atac.Marinescu s-a referit la actiunea in contencios administrativ deschisa de prefectul Szilagyi Ioan impotriva acelor hotarari ale Consiliului Judetean prin care s-a luat act de demisia a 12 consilieri PD si PNL, in locul lor fiind validati supleanti de pe listele PSD. Initial, Consiliul Judetean a cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie stramutarea judecarii cauzei la o alta instanta decat Tribunalul Bistrita-Nasaud, dar cererea a fost respinsa, joi, in sedinta publica. Procesul, pe fond, se va judeca in 15 iunie a.c.



"Chiar daca va castiga Prefectura, ceea ce eu nu cred, tot exista cai de atac la Curtea de Apel, la Inalta Curte etc. Procesul poate dura cel putin un an", a spus Gheorghe Marinescu care s-a consultat cu profesori universitari si specialisti in drept administrativ.



Fara a le pomeni numele, presedintele CJ a declarat ca toti i-au dat dreptate in legatura cu ideea sa ca CJ poate functiona si cu 19 alesi in urma demisiei celor 12 democrati si liberali, iar hotararile se pot adopta cu majoritate simpla de 15 voturi raportata la numarul consilierilor cu mandate valide.



De altfel, Consiliul Judetean in formula sa restransa (format din consilieri PSD, PRM si PC), de la care au lipsit 4 consilieri independenti ce sustin demersul liberalilor si democratilor, s-a intalnit deja si a adoptat 6 hotarari. Acestea au fost transmise juristilor prefecturii care au la dispozitie 5 zile sa se pronunte asupra legalitatii actelor.



In cazul in care vor gasi de cuviinta sa le atace si pe acestea in contencios administrativ, profesorii din judet vor ramane deocamdata fara banii aferenti salariilor restante din perioada 2001-2004, distribuiti in cursul zilei de marti primariilor din judet.



Gheorghe Marinescu a declarat ca va convoca si in perioada urmatoare sedinte ale Consiliului Judetean, chiar daca Prefectura va continua sa atace hotararile adoptate.



"Refuz sa demisionez nu pentru ca tin la functie, ci pentru ca nu vreau sa incalc un principiu. Nu vreau sa demisionez fiindca asa vrea cineva care nu poate accepta nici acum rezultatul alegerilor din 2004", a spus Marinescu.



La inceputul lunii aprilie, intr-o sedinta extraordinara, 12 consilieri PD si PNL au demisionat din functii, iar gestul lor a fost urmat de toti cei aflati pe listele de supleanti ale celor doua partide. Demisionarii au declarat ca au optat pentru acest gest pentru a forta dizolvarea Consiliului Judetean si organizarea de alegeri anticipate.



Pana in prezent, acest lucru nu s-a intamplat insa, in judet, ci a fost declansata o criza politica fara precedent.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


80 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by