Un crampei din istoria navala a Romaniei rugineste la propriu, abandonat si uitat, intr-o portiune retrasa de cheu apartinand Portului Militar Mangalia. Este vorba despre canoniera „Eugen Stihi” construita in perioada 1916-1917 in santierul naval din portul francez Lorient, canoniera care reprezinta cea mai veche si mai longeviva nava din dotarea Marinei Militare Romane.

Canoniera a fost scoasa din serviciu in urma cu doi ani si lasata in paragina la Mangalia, in timp ce nave de lupta din aceeasi perioada care au apartinut unor state mai grijulii fata de patrimoniul lor naval au fost transformate, in marile porturi ale lumii, in exponate de muzeu si in obiective de mare atractie turistica, menite sa evoce evolutia flotelor de razboi ale diverselor tari care le-au

avut in serviciu. Istoricul canonierei „Lt. cdor.Eugen Stihi” si al celorlalte trei surate ale ei - „Cpt. Dumitrescu Constantin”, „Lt. Lepri Remus” si „Slt.

Ghiculescu Ion”- este prezentat in volumul „Noi contributii la Istoria Marinei Militare Romane” publicat in anul 2001 la Editura Munteni&Leda sub semnatura autorilor Ion Ionescu, Georgeta Boranda si Marian Mosneagu.

Potrivit lucrarii amintite, povestea celor patru canoniere incepe in anul 1919 cand, odata cu sfarsitul Primei Conflagratii Mondiale, s-a conturat tot mai mult pericolul reprezentat pentru siguranta navigatiei de mina marina, astfel ca autoritatile romane din acea vreme au decis prin intermediul Consiliului de Ministri prezidat de Alexandru Vaida Voevod sa autorizeze Ministerul de Razboi sa

achizitioneze de la statul francez patru canoniere draga mine. Acestea au primit initial denumirile de A, B, C si D, insa la intrarea in serviciul Diviziei de Mare a Marinei Militare Romane la data de 15 ianuarie 1920, ele au fost botezate cu numele unor eroi marinari romani din timpul Primului Razboi Mondial.

Cele patru canoniere faceau parte din clasa „Chiffone”, aveau deplasamentul de 540 de tone, lungimea de 55,6 metri, latimea de 6,9 metri, pescajul de 2,03 metri, puterea de 430 CP dezvoltata de un motor „Sulzer-Diesel” si puteau atinge viteza de 15 noduri.

In plus, noile nave de lupta achizitionate de Cabinetul Vaida Voevod erau inzestrate cu doua tunuri de calibrul 100 mm si doua mitraliere antiaeriene de 13,2 mm, fiecare.

Luata cu japca de sovietici, canoniera „Stihi” a revenit in serviciul statului roman

Inca de la intrarea lor in serviciu, canonierele frantuzesti au avut rolul de a efectua dragarea portiunilor de mare afectate de minele amplasate in perioada Primului Razboi Mondial, precum si aceea de a controla caile navigabile, de a le baliza si de a efectua anumite masuratori hidrografice in vederea intocmirii de harti de navigatie.

In plus, canoniera „Stihi” a fost utilizata incepand cu anul 1921 pentru instructia elevilor scolilor Marinei Romane, efectuand voiaje de instructie, in timp ce canoniera „Dumitrescu” a fost folosita in anul 1924 de Directia Generala a Postelor pentru a participa la remedierea unor avarii suferite de cablul submarin Constanta-Istanbul.

In perioada interbelica si cu precadere in anul 1940, canoniera „Stihi” a participat la mai multe lucrari hidrografice, materializate prin intocmirea de catre Subdirectia Hidrografica a Marinei Militare Romane a unor harti complexe ale porturilor autohtone, ale radelor acestora, precum si ale locurilor de ancoraj.

In perioada celei de a II-a Conflagratii Mondiale, canonierele de fabricatie franceza au executat numeroase misiuni de lupta, una dintre acestea soldandu-se cu un final tragic pentru canoniera „Lepri”, care a fost scufundata de o mina marina in ziua de 11 ianuarie 1941, intr-o zona situata la nord de bara Sulina.

Ca si in cazurile altor importante nave militare si civile romanesti (ex. primul submarin „Delfinul”, pachebotul „Transilvania”, etc.) Imperiul Sovietic a luat cu japca canonierele romanesti, in urma unui ultimatum dat la data de 5 septembrie 1944 de amiralul bolsevic Oktiabriski.

Rebotezate cu nume rusesti, canonierele jefuite de la statul roman au fost folosite de flota sovietica timp de un an dupa care doua dintre ele, printre care si nava „Stihi” au fost retrocedate statului roman.

Pentru canoniera „Stihi” a urmat o lunga perioada de serviciu in subordinea Directiei Hidrografice Maritime, fiind folosita ca nava hidrografica, urmand ca in anul 2004 sa fie scoasa din serviciu si abandonata in Portul Militar Constanta, unde este lasata in paragina de doi ani.

Cu toate ca nava „Eugen Stihi” reprezinta cea mai veche si mai longeviva nava maritima militara romaneasca - avand o valoare istorica si chiar turistica exceptionala - responsabilii patrimoniului naval national se pare ca au decis sa epuizeze bugetul Fortelor Navale prin participarea la exercitii navale desfasurate in unele colturi ale lumii unde Romania nu va avea interese strategice sau economice nici peste 100 de ani.