Inainte de Revolutie, Salajul era cunoscut in tara si pentru tevile produse la Silcotub, pentru anvelopele cu care erau „incaltate” camioanele de la Roman, pentru sarma emailata de la Elcond si pentru carbunele obtinut in minele fostei Exploatari Miniere de la Sarmasag.

Productia de carbune era atat de mare incat CFR a construit o linie de cale ferata care sa treaca prin Sarmasag pentru a putea fi transportat in toate colturile Romaniei si in strainatate. Numarul celor care munceau in subteran si in carierele de la suprafata ajunsese la un moment dat la 3.700, 3.800 de oameni, din care majoritatea erau angajati la minele din Sarmasag si Ip.

Restul lucrau la minele de la Chiesd, Brusturi, Lupoaia, Zaghid, Surduc sau Testioara. La Sarmasag si Surduc au fost descoperite importante zacaminte de carbune brun inca din perioada interbelica.

Cele doua exploatari nu au scapat de comunism si in anul 1948 au fost nationalizate, cei doi intreprinzatori care le detineau inainte, unul austriac si unul francez, au renuntat la ele si au plecat, iar exploatarile au intrat in administrarea Trustului Minier „Ardealul” din Oradea.

Pana in anul 1976 carbunele obtinut in Salaj ajungea atat la centralele termice din Oradea, Satu Mare, Cluj sau Bucuresti cat si in strainatate, unde avea aceeasi destinatie si anume producerea de energie termica. Numai ca in anul 1976 Trustul a fost desfiintat si s-au infiintat Intreprinderea Miniera Bihor si Intreprinderea Miniera Salaj.

Infiintarea unei intreprinderi miniere a insemnat un pas inainte pentru mineritul salajean, iar asta pentru ca productia de carbune era de la an la an tot mai mare mai ales ca intre timp fusesera deschise mine la Cristoltel, Lupoaia, Brusturi si in alte localitati.

Pana in anul 1986 Intreprinderea Miniera Salaj s-a aflat sub administrarea Combinatului Minier din Valea Jiului si sub coordonarea directa a Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei, asa cum i se spunea pe acea vreme. Tot in 1986 au fost puse bazele actualei Societati Nationale a Carbunelui Ploiesti, in administrarea careia a intrat in final si Exploatarea Miniera Sarmasag.

De la 3.800 la 34 de mineri

La prima vedere preluarea minelor de carbune din Salaj de catre Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti (SNCP) a insemnat, in aceea vreme, dezvoltarea acestui sector de activitate, pentru ca in final sa ajunga aproape in pragul falimentului.

Daca inainte de Revolutie in mineritul din Salaj munceau in jur de 3.800 de oameni acum nu au mai ramas decat 34, adica un numar de angajati pe care ii are o intreprindere intrata in categoria intreprinderilor mici si mijlocii. Unde este mineritul? De fapt nu mai este.

Problemele au aparut imediat dupa caderea comunismului si si-au lasat amprenta atat asupra extractiei de carbune cat si asupra vietii minerilor care traiau deja in adevarate colonii miniere formate in Sarmasag si Chiesd. Aceste colonii miniere fusesera construite intre anii 1952-1956 si erau alcatuite din blocuri de apartamente in Sarmasag si din case simple in cazul Chiesdului.

Dupa 1990 aceste locuinte au inceput sa se degradeze ajungand in prezent niste ghetouri, semn ca viata minerilor nu mai este aceeasi si ca nu o mai duc atat de bine. Nu a trecut mult timp dupa caderea regimului ca locuintele ortacilor au ramas fara apa, caldura, fara un minim de utilitati, iar in prezent arata de parca ar fi fost bombardate.

Cu toate acestea, cei care au lucrat la mina din Sarmasag considera ca cel mai bun an pentru mineritul din Salaj a fost si va ramane 1990. In acel an, numarul minerilor a depasit 4.000. Asta insemna ca cel putin o persoana dintr-o familie din Sarmasag si Chiesd lucra la mina.

Salariile erau cu mult peste media salariilor din alte sectoare, iar acest lucru s-a vazut in primul rand prin casele construite de mineri in Chiesd, la Ip si Sarmasag. Nu a durat mult aceasta perioada de liniste si bunastare pentru ca au inceput disponibilizarile.

De vina, se spune, ar fi fost premierul de atunci, Petre Roman, care a semnat o hotarare potrivit careia minerii trebuiau sa se pensioneze la doar 45 de ani. A venit apoi anul 1997 cand minerii au fost concediati in masa. Astfel ca din cei 4.200 de mineri care lucrau la minele din Salaj in anul 1990 nu au mai ramas in toamna anului trecut decat 330.

Restul, fie au fost concediati, fie au renuntat pentru a-si gasi alte locuri de munca inclusiv in strainatate. Rand pe rand au inceput sa se inchida si exploatarile subterane ceea ce a insemnat ca activitatea de extractie era intr-o cadere libera. Au inceput sa apara si pierderile. S-au inchis pe rand minele de la Lupoaia, Brusturi, Testioara, Chiesd si Zaghid.

Motivul oficial invocat a fost epuizarea zacamintelor de carbune. Numai de la Chiesd au ramas fara locuri de munca peste 400 de oameni din care majoritatea localnici. A venit apoi Uniunea Europeana cu o noua decizie: minele subterane trebuie inchise, iar asta pentru a proteja mediul inconjurator.

Decizia a fost preluata si transmisa mai departe chiar prin vocea actualului ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres. In cele din urma a fost inchisa inclusiv expoatarea subterana de la Sarmasag, ramanand functionale doar exploatarile de suprafata de la Bobota, exploatari care au primit „liber” de la Uniunea Europeana pentru a functiona.

In timp ce minele erau inchise, Exploatarea Miniera Sarmasag inregistra pierderi si, inevitabil, acumula datorii la furnizori si la bugetele statului din cauza pretului mic si al lipsei pietelor de desfacere. In final, Ministerul Finantelor Publice a blocat conturile unitatii, tocmai pentru recuperarea acestor datorii de aproximativ 800 de miliarde de lei vechi.

Ajunsa in pragul falimentului, exploatarea s-a desfiintat printr-o decizie a SNC Ploiesti si s-a infiintat o noua societate, Salajul Sarmasag SA, cu un capital social de 11.186.600 de lei noi.

Probleme peste probleme

Cu un numar mic de angajati si cu activitatea de productie injumatatita, noua societate miniera a incercat sa supravietuiasca. Cei de la SNC Ploiesti au considerat ca prin demiterea directorului fostei Exploatari Miniere Sarmasag, Ioan Iancau, si numirea in functie a directorului minei de la Ip, Teodor Ardelean problemele vor fi remediate. Nu s-a intamplat asa.

Contractul incheiat de societate cu firma salajeana Primarom Exim SRL a fost considerat de catre Ministerul Economiei si Comertului pagubos, lucru care a alimentat un nou scandal la nivel de judet. Asta pentru ca societatea miniera ar fi urmat sa vanda carbune firmei Primarom la un pret scazut, iar in final firma cumparatoare sa-l vanda la suprapret celor de la CET Oradea.

Informatiile au ajuns prin intermediul presei la urechile lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, care a decis schimbarea lui Teodor Ardelean din functie si renegocierea contractului.

Imediat dupa ce MEC a luat aceste decizii, directorul general al SNC Ploiesti,Tiberiu Balea, a venit la Zalau pentru a calma lucrurile spunand ca nici nu poate fi vorba ca acest contract sa fie pagubos pentru mineritul salajean, ci dimpotriva, ca ar fi „un colac de salvare”.

Ne pastram rezerva asupra asigurarilor date, mai ales ca Balea este membru al PD, la fel ca cel din a carui grup de firme face parte si societatea Primarom Exim SRL, adica Viorel Stanca. Acesta din urma chiar a amenintat ca va da in judecata ministerul si va renunta la contract pentru ca prea mult „tam-tam” se face in acest caz.

Cert este ca nici pana acum nimeni nu a oferit o explicatie clara cu privire la incheierea acestui contract, in afara de Teodor Ardelean care a asigurat ca se vor face demersuri astfel incat din toamna acestui an Salajul Sarmasag SA sa vanda carbune fara intermediari.

O alta explicatie oferita pentru incheierea „contractului” a fost ca societatea Salajul Sarmasag SA acumulase catre firma Primarom datorii de peste 6 miliarde de lei vechi pentru motorina si uleiul furnizate de aceasta, iar banii trebuiau restituiti.

Problemele s-au agravat cu atat mai mult cu cat in urma cu mai putin de doua saptamani, 70 de angajati ai SC Salajul Sarmasag SA au fost disponibilizati, iar in sectorulul minier salajean a mai ramas cu 34 de salariati. Au aparut voci care au spus ca exista „interese” ca societatea miniera sa fie inchisa, ca s-ar duce o lupta pentru functia de director la firma, ca .......

Nu a venit insa nimeni cu o solutie clara pentru scoaterea acestui sector de activitate din problemele in care a intrat dupa 1990 si in care se pare ca se adanceste din ce in ce mai mult. Intrebarea este ce s-a intamplat cu cei peste 4.000 de oameni care au lucrat in domeniu. Raspunsul este foarte simplu.

Cei mai in varsta s-au pensionat, altii au primit salarii compensatorii, iar cei mai tineri au plecat la cules ..... in Spania si Italia. Minele subterane au fost inchise, iar acum se asteapta dezafectarea lor pentru a nu pune in pericol mediul. A fost elaborat chiar si un program in acest sens, iar un alt program a fost elaborat pentru reconstructia zonelor afectate de restructurarile miniere.

Deocamdata totul se afla in stadiul de proiecte. Nimic concret, doar vorbe si hartii. Lucrurile vor sta cu atat mai rau cu cat incepand de anul viitor pentru activitatea de minerit nu va mai fi acordata nici un fel de subventie. Mai simplu, s-a terminat cu sprijinul de la stat, se descurca cine poate, cine nu dispare. Mai sunt si optimisti, in pofida problemelor existente.

Subprefectul Vegh Alexandru a spus in mai multe randuri ca e pacat ca mineritul salajean sa dispara, pentru ca au fost descoperite importante zacaminte de carbune in zona Bobota. Teodor Ardelean a spus si el ca se va incerca gasirea unor solutii astfel incat societatea sa nu mai fie nevoita sa apeleze la intermediari, ci sa vanda carbunele direct.

Cat priveste decizia ministrului Seres de a-l schimba pe Ardelean, nici o noutate. Am cerut ministerului un punct de vedere oficial despre deciziile lui Seres. Nu am primit nici o declaratie, probabil ca pe la minister e prea cald pentru scris e-mail-uri pentru ziaristi.

Probabil pana cand ministerul se va gandi sa vina cu ceva concret in privinta mineritului salajean si nu numai, la Salajul Sarmasag SA va mai ramane, din cei 34 de salariati, doar directorul cu carbunele lui cu tot.