Protestantii din Transilvania comemoreaza, la fel ca si cei francezi, Ziua Sfantului Bartolomeu. Daca la Paris, calvinii isi aduc aminte de masacrul pus la cale de catolici asupra hughenotilor, in Transilvania, protestantii reformati calvinisti pomenesc victimele unui alt masacru, de data aceasta comis de tatari.
Traditiile cele mai bine pastrate sunt cele din comuna clujeana Sic. La sfarsitul Evului Mediu, localitatea primise statutul de oras si era deosebit de infloritoare datorita minelor de sare din apropiere. Bogatiile adunate de sicani au atras si invidii.
In anul 1717, pe cand aproape toti satenii erau adunati la biserica din centrul localitatii, au navalit tatarii. Cei mai multi dintre oameni au fost surprinsi in interiorul lacasului de cult, in timpul slujbei. Tatarii l-au dezbracat pe preot de odajdii si i-au cerut sa le dea toate obiectele de aur si de argint din biserica.
Apoi, tatarii i-au macelarit pe barbati, iar femeile si copiii au fost dusi in robie.
In orasul pradat si apoi incendiat au mai ramas doar 100 de persoane, cei care nu ajunsesera la biserica in ziua respectiva. Supravietuitorii macelului au jurat solemn sa reconstruiasca localitatea, iar in fiecare an sa tina doliu dupa cei ucisi sau inrobiti in 1717.
Numai ca dupa un timp, cei din Sic si-au uitat fagaduiala. Ei si-au amintit de ea abia in anul 1758, cand tatarii au navalit din nou in Transilvania. Din acel an, sicanii oficiaza trei slujbe in ziua de Sfantul Bartolomeu, in amintirea celor disparuti.
Traditii adaptate
Una dintre slujbe este o rugaciune speciala pentru sufletele celor disparuti, in cea de-a doua este amintita istoria localitatii, iar cea de-a treia este liturghia de sarbatoare. In ziua de 24 august, sicanii mananca doar porumb fiert, insa in ultimii ani ziua Sfantului Bartolomeu a devenit un prilej de petrecere.
Multi dintre sicani sunt plecati acum la lucru in strainatate, iar Ziua Sfantului Bartolomeu devine o ocazie de petrecere. Astfel ca postul s-a scurtat la o jumatate de zi, iar data de 24 de august a pierdut mult din semnificatia sa tragica.
Portul popular al localnicilor s-a pastrat. Oamenii scot din vechile lazi de zestre vestmintele mostenite de la bunici. Ca semn distinctiv, camasile femeilor, dar si cele ale barbatilor, au maneci largi, care sunt apretate si apoi pliate intr-un mod asemanator cu burdufurile de acordeon.
Femeile au fuste de culoare inchisa, sorturi, veste si naframuri, iar la gat poarta margele colorate. Barbatii au pantaloni negri, palarii impletite din paie si vestoane de postav albastru, cu butoni galbeni stralucitori de alama.
Toti localnicii se aduna de dimineata in curtea stravechii biserici, ridicata in 1241, anul primei invazii a tatarilor in Transilvania. In biserica, ce miroase puternic a busuioc, oamenii se aseaza pe bancile scunde si maro de lemn si asteapta acordurile de orga care vestesc inceputul slujbei reformate.
Cu toate acestea, putini sunt cei care rezista la cele trei slujbe consecutive. Multi dintre ei se insira pe bancutele asezate pe langa zidurile lacasului de cult. De-a lungul vremii, biserica din Sic a fost romano-catolica, lutherana si unitariana. Din anul 1638, ea a devenit reformata.
Localnicii nu ascund trecutul religios al comunitatii. Dimpotriva, picturile sfintilor, care dateaza din perioada romano-catolica, au fost restaurate si sunt expuse in naosul bisericii, desi acest lucru ar fi contrar teologiei calviniste, care nu admite sfintii sau crucifixurile.
