O noua afacere de tip piramidal, ce miroase a jecmaneala, a inflorit zilele trecute in Galati. De data acesta, „investitorii” care promit galatenilor sume de bani fabuloase, provin din Ucraina si mizeaza exclusiv pe naivitatea celor aflati in cautarea unul loc de munca foarte bine platit.

"Afaceristii”, imbracati la patru ace si insotiti pretutindeni de cate un translator roman, pozeaza in ipostaza unor comerciati ce intentioneaza sa promoveze o serie de medicamente miraculoase. Insa modul prin care galatenii pot ajunge in posesia unor sume de bani, ce pornesc de la 300-500 de dolari pe luna, este extrem de ciudat.

In primul rand, romanii trebuie sa plateasca pe loc o suma de bani, pentru a intra in afacere. Apoi, trebuie sa achizitioneze medicamente, neavizate de Ministerul Sanatatii, in valoare de cateva sute de dolari. Dupa ce au trecut si de acest prag, fiecare are misiunea de a racola minim cinci romani, care sa investeasca si ei in afacere.

Schema prezentata de investitorii straini arata ca o piramida, iar banii cei mari se obtin pe masura ce galatenii urca spre varful piramidei (prin racolarea a cat mai multi naivi si prin investirea catorva mii de dolari).

Toate aceste detalii din „piramida succesului” sunt obtinute insa in cadrul unor sedinte organizate la Muzeul de Istorie si, ulterior, a unor intalniri cu caracter secret.

"Cautam persoane active, sociabile, studii medii sau superioare. Program flexibil, activitate independenta. Colaborare part-time 100-300 dolari pe luna, full-time peste 500 de dolari pe luna”.

Asa suna o serie de anunturi, tiparite pe diversi fluturasi, ce sunt impartite in aceasta perioada, de mai multi cetateni straini, in tot Galatiul (prioritate avand peroanele tinere si somerii). La prima vedere pare a fi o afacere destul de avantajoasa, pentru ca oricine si-ar dori sa castige un salariu de 300 de dolari pe luna, lucrand cu norma redusa, sau 500 cu un program normal.

Numai ca oferta nu vorbeste nimic despre aptitudinile pe care trebuie sa le aiba un astfel de salariat si nici in ce constau serviciile prestate de el. Pentru aceste informatii galatenii sunt insa invitati la o serie de sendinte, cu caracter privat, ce sunt organizate la finele fiecarei saptamani in incinta Muzeului de Istorie din Galati.

Acolo insa, imaginea promitatoare a afacerii de succes se schimba oarecum. Galatenii disperati, aflati in cautarea unui loc de munca, trebuie sa asculte speech-urile unor persoane ce vorbesc in limba rusa, dupa care, mai multi translatori le prezinta o serie de medicamente „miraculoase”.

Fiecare vorbitor de limba rusa se plange de faptul ca a suferit in trecut de diverse afectiuni grave (hepatita B, ulcer, samd) dar dupa consumarea miraculoaselor pastile, s-a vindecat complet. „Am avut ulcer, reumatism la inima si hepatita B. Am consumar aceste medicamente miraculoase si acum sunt perfect sanatoasa.

Sunt un miracol”, povesteste in limba rusa, o ukraineanca, ce sustina ca doreste sa-si deschida o afacere de succes la Galati. Dupa fiecare discurs, in urma carora sunt prezentate misterioasele medicamente, auditoriul trebuie sa ii aplaude pe cei care le-au testat deja...

Cinci membri noi si cateva sute de dolari, pentru a urca spre varful piramidei

Imediat ce toti galatenii au aflat despre „miraculoasele” medicamente, afaceristii ii informeaza ca trebuie sa plateasca pe loc 21 de dolari, pentru a primi o mapa ce va atesta intrarea lor in lumea afacerilor. Apoi, unul dintre intreprinzatorii straini le deseneaza o schema mare, in forma de piramida, in care le explica cum pot castiga sumele de bani, promise.

Practic, galatenii care vor sa obtina minimum 500 de dolari pe luna au o misiune dubla. In primul rand, trebuie sa achizitioneze cat mai multe flacoane de pastile, iar apoi trebuie sa racoleze cat mai multi galateni, care sa fie dispusi sa intre in afacere. Medicamentele ce trebuie achizitionate din banii galatenilor vor fi vandute la acelasi pret (!).

Dar cei care doresc sa promoveze in cadrul misterioasei firme si sa obtina sumele promise trebuie sa „inroleze” alti cinci galateni dispusi sa investeasca sume mari de bani. „La fiecare cinci membri noi, adusi aici, voi primiti un comision si puteti avansa spre varful piramidei. Acolo sunt banii cei multi”, promite unul dintre „investitorii” straini.

Imediat ce se incheie prezentarea, galatenilor naivi li se sugereaza sa intre imediat in minunata afacere. Cel putin asta s-a intamplat vinerea trecuta, in sala de sedinte a Muzeului de Istorie. Acolo, „investitorii” au anuntat insa auditoriul ca fiecare roman trebuie sa isi negocieze intrarea in afacere, in privat, cu cate unul dintre „sponsori”.

"Fiecare trebuie sa discute acum in patru ochi cu cate un singur sponsor. Apoi vor urma o serie de intalniri secrete. Avem nevoie de discretie!”, striga unul dintre intreprinzatori.

Vinerea trecuta, o parte dintre galatenii care au participat la sedinta s-au aratat deja dispusi sa investeasca sume mari de bani pentru a promova in cadrul jocului piramidal.

O firma "credibila” cu investitori "incredibili”

Afacerea stranie, promovata acum in Galati de catre mai multi straini din estul Europei, mizeaza doar pe naivitatea unor oameni disperati, care nu au reusit sa isi gaseasca un loc de munca stabil, sau care doresc sa castige multi bani, intr-un timp relativ scurt si fara prea mult efort fizic sau intelectual.

Strainii veniti sa ii „ajute” pe romani nici macar nu s-au legitimat la senditele in care pretindeau diverse sume de bani, ci au incercat sa isi impresioneze „victimele”, povestindu-le prin ce necazuri au trecut de-alungul vietii lor si cum au reusit sa se insanatoseasca folosind o serie de medicamente produse in tari straine si la preturi, considerate de ei, drept accesibile.

Totodata, pentru a nu se afla in dificultate atunci cand negociaza cu romanii, ucrainenii si-au angajat numerosi translatori, care ii insotesc la toate intalnirile private. Seful organizatiei, Leonid Kuts, sustine insa ca afacerea lui este legala. „Este ceva ce seamana cu o piramida, dar noi nu investim in aer, cum au facut altii.

Noi investim in aceste medicamente, pe care le achizitionam de la un depozit. Ulterior fiecare roman ajunge sa castige mai multi bani sau mai putini. Dar nu suntem de la jocul acela, «Delfinul»”, s-a aparat Kuts.

Creierul afacerii nu a dorit sa vorbeasca prea mult despre promovarile pe care le face, in cazul in care in organizatie sunt adusi numerosi membri, insa a specificat ca medicamentele pe care le vinde in tara noastra sunt atestate de un institut de specialitate din Ucraina. Documentele pe care el le-a prezentat sunt insa destul de ciudate.

In primul rand nu se regaseste nicaieri notificarea Ministerului Sanatatii, iar in al doilea rand, toate stampilele puse pe respectivele documente sunt indescifrabile.

"Piramida succesului”, promovata cu ajutorul autoritatilor!

Interesant este insa faptul ca afacerea, ce seamana izbitorul cu un joc piramidal de tip „Delfinul”, in care sume mari de bani ar trebui sa intre, de nicaieri, in buzunarele galatenilor, este promovata chiar sub ochii autoritatilor.

Ucrainenii au sosit la Galati inca de la inceputul verii, cand au racolat primii galateni dispusi sa se imbogateasca in urma unor sedinte organizate chiar in incinta Muzeului de Istorie din Galati, si ulterior a unor intalniri cu caracter secret.

Surse din cadrul Muzeului de Istorie ne-au comunicat ca ciudatii investitori au inchiriat pentru cateva luni sala de sedinte, contra unei sume necunoscute.

Pentru a afla mai multe detalii despre contractul incheiat de reprezentantii firmei „Vision International” si institutia de stat, am incercat sa discutam si cu directorul muzeului, consilierul judetean, Stefan Stanciu, insa acesta nu a fost de gasit zilele trecute.

Topul jecmanenilor: "Delfinul”, cea mai mare teapa pentru galateni

In ultimii ani, in Galati au inflorit numeroase jocuri piramidale prin intermediul carora mii de galateni au fost storsi de sume fabuloase de bani, care au intrat in buzunarele unor asa -zisi investitori ce si-au pierdut ulterior urma. Fiecare afacere, in care traseul „competitorilor” se prezenta sub forma unei piramide, are propriile reguli.

Cel mai cunoscut joc piramidal ce facut victime in toata tara, in urma cu cativa ani, este afacerea „Delfinul” (conceputa ca un sistem de atragere a persoanelor doritoare de castiguri fabuloase peste noapte).

Spre deosebire de afacerea de tip „piramida, prezentata zilele trecute de mai multi cetateni din Europa de Est, faimosul „Delfin” nu consta in intruniri secrete, la care sa ia parte un numar limitat de persoane alese pe criterii speciale. Este un „joc” conceput pentru a atrage mase mari de oameni prin promisiunea unor castiguri subtantiale din afaceri profitabile.

Oricine poate participa, dar numai cu conditia de a aduce la „bugetul” afacerii o suma insemnata, de regula in valuta, si de a atrage in joc alte persoane, care la randul lor sa contribuie financiar. In ultima vreme, trei astfel de racolatori, doi barbati si o femeie, au aparut la Galati.

Prin diverse metode, telefonic sau personal, acestia contacteaza oamenii si le propun o afacere „grasa”. Potentialilor „clienti” li se pretind cate 2.290 de euro, bani care, chipurile, urmeaza a fi investiti intr-o afacere profitabila, fara a li se spune insa despre ce este vorba, si sa deschida un cont bancar.

Odata intrati in joc, oamenii trebuie sa devina la randul lor, racolatori, si sa atraga cate opt persoane care sa investeasca suma mentionata. Dupa contactare, persoanelor atrase li se promite ca vor fi duse la Medgidia, in judetul Constanta, pentru a li se comunica detalii in legatura cu afacerea.

Se pare ca acest din urma aspect nu se prea concretizeaza, dovada stand faptul ca mai multi oameni s-au trezit ca au platit pentru nimic. O astfel de sesizare a ajuns pe masa politistilor de la Investigare Fraude, insa potrivit anchetatorilor, numarul „credulilor” pacaliti este mult mai mare.

Comisarul-sef Victor Ungureanu de la Serviciul de Investigare Fraude Galati declara in urma cu cateva saptamani ca exista deja indicii cu privire la identitatea celor trei racolatori, acestia urmand a fi depistati in baza informatiilor furnizate de reclamanti.