Adus de colegii democrati in Baia Mare, controversatul vicepresedinte al Agentiei Nationale de Protectie a Mediului, Vasile Bran este ocupat in timpul acestor zile de vizita cu verificarea pana la os a societatii poluatoare baimarene, Romplumb.

Ne bucura faptul ca in sfarsit cineva cu functie recunoaste public ca la Romplumb “ii bai”. Bucuros ca a adus un nou membru marcant cu functie in urbea noastra, deputatul presedinte de filiala a Partidului Democrat Maramures, Mircea Man a convocat o noua conferinta de presa, inceputa cu mici glume din partea fostului prefect, Dan Marinca.

“De ce a plecat Bombo’ in Congo” si Cukorka (varianta ungureasca a lui Bombonel), au fost doar cateva dintre micile intepaturi a la Dan Marinca la adresa sefului Inspectoratului {colar Judetean Maramures, desi acesta ii este coleg de seama in partid.

Revenind la motivul vizitei controversatului Vasile Bran, fost deputat, implicat in numeroase scandaluri mediatice, printre care amintim procesul de la Brasov, proces intentat de un cetatean german care l-a acuzat ca a incercat sa le procure fiicelor sale o casa prin declaratii false si printr-un contract de vanzare-cumparare fictiv.

Dintre faptele demne de mentionat din CV-ul dansului nu lipseste nici hartuirea de ziaristi si lista ar putea continua.

Astfel de oameni vin sa verifice societati ca si Romplumb... Ne bucuram, totusi, ca printre randuri se vor lua - probabil - si masuri impotriva poluatorului numarul unu din judet. Ca de spus este usor, de realizat mai putin!

Vasile Bran ne si va anunta ca toate reclamatiile impotriva Romplumb s-au dovedit a fi adevarate, poluantii depasesc normele admise si ca firmei in cauza i s-au respins de doua ori actele, documentatiile pentru obtinerea autorizatiei de mediu.

Ne bucuram ca dupa ce Guvernul si Ministerul Economiei si Comertului le-au dat 60 de miliarde de lei vechi celor de la Romplumb, si-au dat seama si cei de la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului ca acesti bani nu au fost folositi pentru scopul pentru care au fost dati. Asteptam sa vedem rezultatele verificarilor care se fac zilele acestea la Romplumb. Speram ca de aceasta data, acestea nu vor fi masluite.

Incident tehnic in timpul vizitei lui Bran

Informatiile de ultima ora primite de la Prefectura Maramures, arata ca in urma cu cateva zile la societatea Romplumb, a avut loc un nou incident tehnic.

Incidentul s-a soldat cu emisii de gaze tehnologice si gaze de combustie in atmosfera. Incidentul s-a intamplat drept urmare a cresterii bruste a temperaturii gazelor tehnologice la cuptorul de topire, moment in care s-a depasit valoarea temperaturii maximale pentru functionarea filtrelor Dalamatic, acestea autoaprinzandu-se.

Efectul incidentului tehnic a fost de evacuare in atmosfera, pe o perioada de aproximativ o ora si treizeci de minute, de gaze tehnologice cu continut de pulberi si cadmiu, precum si de gaze de combustie a materialului filtrant.

Comisarul sef al Comisariatului judetean Maramures a Garzii Nationale de Mediu a declarat ca producerea incidentului tehnic nu a avut impact asupra sanatatii populatiei din zona, fapt certificat de comisia care sa deplasat si investigat situatia la fata locului.

Efectul emisiilor de gaze asupra factorilor de mediu va fi cuantificat dupa finalizarea analizelor de laborator care se efectueaza de catre Agentia de Protectie a Mediului Maramures.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi communicate dupa finalizarea nacestora. Prefectul de Maramures, Gyongyike Bondi a fost anuntat de incidentul tehnic produs si a aprobat planul de interventie propus de societatea Romplumb, respectiv oprirea imediata a cuptorului si a mesei de aglomerare.

Reluarea activitatii se va realizanumai dupa refacerea totala a bateriilor de filtrare, a mai specificat prefectul de Maramures. Deoarece societatea nu a anuntat in timp util producerea incidentului tehnic si pentru ca a evacuat poluanti in atmosfera, se vor aplica prevederile legale, respectiv o sanctiune contraventionala de 500 de milioane de lei vechi.