Conflictul dintre credinciosii ortodocsi si cei greco-catolici din localitatea bihoreana Chet s-a acutizat din nou. Duminica, un cordon de ortodocsi au blocat accesul greco-catolicilor in incinta lacasului de cult.

Desi ultimul dintre aceste culte a redobandit biserica in Justitie, iar preotul ortodox din localitate a trecut la greco-catolicism, seria litigiilor dintre cele doua confesiuni nu pare a se sfarsi.

Ortodocsii au facut, insa, recurs si nu doresc sa se dea batuti pana ce nu vor intra din nou in posesia unei biserici pe care au stapanit-o in mod abuziv in perioada 1948-2006. Lacasul de cult a fost folosit ilegal de credinciosii acestui cult pana in 1970, cand, tot ilegal, a fost intabulata pe Biserica Ortodoxa.

Acord ecumenic

In luna iulie 2006, preotul ortodox din localitatea Chet, Gheorghe Dat, a ales sa slujeasca Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica), impreuna cu o parte insemnata a credinciosilor. Inainte de convertire, el a predat greco-catolicilor biserica, fosta proprietate a unitilor.

Episcopia Ortodoxa a Oradiei, Bihorului si Salajului a numit un nou preot ortodox in localitatea Chet. Noul parinte ortodox, Marius Pop, a sosit in localitate in 8 august. La eveniment au fost prezenti reprezentanti ai autoritatilor locale, Politiei si Jandarmeriei, precum si reprezentanti ai Episcopiei Greco-Catolice si ai Episcopiei Ortodoxe.

La rugamintea episcopului greco-catolic de Oradea, Preasfintitul Virgil Bercea, intre cele doua parti a fost incheiat un proces-verbal prin care acest cult a permis si ortodocsilor sa foloseasca alternativ biserica pentru serviciul religios.

Sentinta favorabila greco-catolicilor

Cu toate ca ajunsesera la un acord ecumenic, ortodocsii au formulat, insa, o plangere in Justitie pentru a obtine evacuarea bisericii si a casei parohiale, insa Judecatoria Marghita a respins aceasta cerere prin sentinta civila nr. 1.005/29 noiembrie 2006, care, in urma procesului, a constatat ca intabularea din 1970 este nelegala si radiaza inscrisurile de pe ortodocsi.

Decizia judecatorilor prevedea ca intabularea din 1970 “nu are la baza un act juridic translativ, constructiv sau declarativ care sa justifice trecerea in proprietatea parohiei ortodoxe a dreptului de proprietate asupra imobilelor respective”.

In aceeasi sentinta se prevedea ca “nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila in baza careia sa se fi putut face rectificarea. Incheierea nr.2.781 din 1970 a fost intocmita de catre un notar de stat pe baza unei simple cereri, iar acesta nu avea nici dreptul si nici competenta legala sa dispuna rectificarea unei situatii de Carte Funciara decat in baza unei sentinte judecatoresti definitive si irevocabile. Drept urmare, inscrierea de sub B2 nu a fost si nu este valabila”.

Litigiul nu s-a incheiat nici in acest punct, deoarece partea ortodoxa a formulat recurs, precum si alte actiuni care sa duca la redobandirea imobilelor de la greco-catolici.

“Noi, ortodocsii, nu traim sub semnul Vaticanului!”

Chiar daca armistitiul din 8 august nu a fost respectat de partea ortodoxa, greco-catolicii au permis in continuare desfasurarea alternativa a serviciului religios. Conflictul a reizbucnit la sfarsitul lunii ianuarie, in momentul in care credinciosii ortodocsi, impreuna cu preotul Marius Pop, au inlaturat steagul Vaticanului de pe cladirea bisericii.

Greco-catolicii sustin ca ortodocsii au dat jos atat steagul Vaticanului, cat si cel al Uniunii Europene. Apoi, acestia ar fi calcat in picioare steagul Sfantului Scaun, iar cel al UE ar fi fost mutat in alt loc.

Protopopul ortodox de Marghita, parintele Gheorghe Ciobai, considera ca daca lacasul de cult este folosit impreuna, greco-catolicii nu ar fi avut dreptul sa arboreze steagul fara acordul celuilalt cult. “Noi, ortodocsii, nu traim sub semnul statului Vatican!”, a spus el.

Totodata, protopopul ortodox a declarat ca steagul nu ar fi fost profanat si ca in prezent acesta se afla in custodia politiei.

Dupa ce, sambata, ortodocsii s-au prezentat la parohia greco-catolica cu o Ordonanta Presedintiala de evacuare a casei si a bisericii, credinciosii greco-catolici au decis sa rupa protocolul incheiat in august 2006.

Acestia nu au mai permis accesul credinciosilor celuilalt cult in biserica, de la 8.00 la 10.00 dimineata, iar acestia din urma au facut un cordon in jurul intrarii bisericii in jurul orei 11.00, cand trebuia sa inceapa serviciul greco-catolic.

Comandantul Politiei Marghita, Dumitru Buboi, prezent la locul incidentului, a declarat, insa, ca lucrurile nu au degenerat in violente fizice ori verbale. Desi acum sentinta Judecatoriei este favorabila greco-catolicilor, reprezentantii fortelor de ordine nu au actionat pentru a asigura accesul acestora in interiorul bisericii.