Traim intr-o lume bolnava, in care cinstea, profesionalismul si seriozitatea sint pe moarte. Sugrumate de minciuna, coruptie si interese oculte. O lume in care adevarul nu mai conteaza. In care viata unui om nu mai valoreaza nimic. E lumea colosilor. Ei fac regulile jocului, iar legea nu e, pentru ei, decit un joc. Un joc care schimba destine si mutileaza vieti. Fara nici macar o vaga remuscare. Unul dintre ei este Sometra.

De-a lungul anilor, colosul din Copsa Mica a fost subiectul unor reportaje mai mult sau mai putin "lacrimogene". Dincolo de impresionarea opiniei publice, nu s-a intimplat, insa, nimic. Eventual, grecii au mai incasat cite o amenda de la Protectia Mediului. Totul s-a stins asa cum a inceput. Unele voci sustin ca tacerea unor ziare, locale si nationale, ar fi fost cumparata. Foarte posibil. Obiectul unei asemenea tentative a fost, saptamina trecuta, si Monitorul de Sibiu.

Am intrat in colimatorul conducerii Sometrei ca urmare a campaniei agresive duse impotriva celor care otravesc sistematic sute de oameni, din zeci de localitati. Apoi, reprezentantul Monitorului de Sibiu a fost agresat, vineri, de agentii de paza angajati la Sometra, pentru ca impartea ziare in fata fabricii. Pe domeniul public al orasului. Un lucru trebuie sa fie clar. Campania noastra nu a tintit niciodata banii. Este doar o voce cu care oamenii din Copsa Mica isi striga durerea si disperarea. Cosmarul lor trebuie sa ia sfirsit. Minciuna si coruptia trebuie sa dispara. Iar Monitorul si-a facut din asta un tel. Nu sintem de vinzare.