La Fantana, cel mai mare imbuteliator de apa in sistem watercooler, care detine la Talmaciu o fabrica de imbuteliere, ar putea avea un nou actionar majoritar. La Fantana este o afacere derulata in Romania si Serbia si controlata de fondul de investitii suedez Oresa Ventures si de omul de afaceri Cristian Amza, actionar minoritar.

Fondul suedez, care detine pachetul majoritar, negociaza vanzarea participatiei catre un investitor inca necunoscut, dupa cum porecizeaza Ziarul Financiar, citand surse din piata. Potrivit publicatiei amintite, tranzactia cu actiuni ar putea fi in jur de 35 de milioane de euro.

Compania La Fantana a investit in fabrica de la Talmaciu circa 2,5 milioane de euro, aceasta fiind a doua unitate de productie din tara, dupa cea detinuta in Bucuresti.

La Fantana este una din cele mai importante societati din Talmaciu, alaturi de HLV Transilvania, specializata pe productia de cherestea, Faurecia Seating, o fabrica de interioare pentru automobile, detinuta de investitori francezi si Romanofir, companie romaneasca de traditie.

La Fantana SRL a avut anul trecut o cifra de afaceri de 12 milioane de euro.