Dezinteresul este atat de mare, incat autoritatile locale nici macar nu pun la dispozitia turistilor un mijloc de transport pana la 1400. Nu exista cursa de maxi taxi pana acolo. La centrul de informare turistica primesti un singur raspuns. „Daca vreti la Cota, va descurcati!”. Doar cei cu dare de mana se mai incumeta, pe bani multi, sa strabata drumul pana sus.
Cu taxiul, un drum costa 400 de mii de lei, iar telecabina, dus-intors, costa 200 de mii de lei de persoana. Din pacate, transportul pe cablu este influentat de capriciile vremii. Pe vant, pe chiciura, pe ceata, pe ninsoare abundenta, cabina este tinuta la baza. Pe jos, riscul este mare. Ursii dau tarcoale la orice ora din zi si din noapte
Beton la 1400
Oricum, odata ce-ai ajuns la Cota 1400, dezamagirea este maxima. N-ai ce face, nici macar peisajul nu mai e de admirat. Zeci de utilaje zac abandonate intr-o rapa, probabil in asteptarea zapezilor de altadata. Pana si aici este santier. Un investitor privat s-a apucat sa construiasca un ditamai hotelul. Se toarna beton si se lipeste polistiren. Peste tot vijaie si troncane.
Nici aici nu e liniste. Terasa hotelului arata jalnic. Acelesi mese din fier vopsite in alb, aceleasi farfurii cu dungi albastre, aceleasi tacamuri mari si ruginite. Mancarea lasa mult de dorit. De altfel, in urma cu doua saptamani administratia terasei a fost amendata de OPC pentru dezastrul din bucatarie.
Pelesul furat, bucata cu bucata
Situatia incerta in care se afla Castelul Peles a deschis portile hotilor si amatorilor de suveniruri. Se fura masiv de la Peles si asta se vede clar inca de la intrare. Drumul de acces catre castel s-a transformat intr-o ulita de tara plina de noroi. Bolovanii de granit care faceau farmecul zonei au fost furati cu caruta si nimeni nu pare sa se sinchiseasca.
Daca stai sa studiezi casele din apropiere, poti descoperi din loc in loc celebrele cuburi de granit proptite in gardurile somptuoase ale vilelor construite recent. Nici macar statuile din curtea castelului n-au scapat de furia vizitatorilor. Le lipseste ba nasul, ba o ureche, ba un picior.
Padurea la pamant
Este suficient un drum cu telecabina ca sa iti dai seama ca n-a mai ramas mare lucru nici din vestitele paduri pentru care regele Carol I a ales Sinaia. Brazii seculari sunt pusi la pamant ca sa faca loc imenselor vile construite haotic in cele mai abrupte rape. Oamenii locului, cei care au case aici de cand lumea, sunt de-a dreptul speriati si cu bagajele deja facute.
La o viitura mai puternica, casele lor vor disparea, inghitite de pamant. Este deja celebra situatia celor care locuiesc pe Furnica sau pe strada Aosta. Toti se inchina si se roaga ca nu cumva muntele sa se pravaleasca peste ei.
