La sediul PD-L a parut a fi liniste, insa, in spatele usilor inchise presei, democrat-liberalii au fost foarte incordati. Liderii PD-L au avut mari emotii pe parcursul intregii zile pentru ca referendumul a ingreunat procesul de vot, iar Crin Antonescu a fost foarte aproape sa intre in turul II. Traian Basescu i-a taxat pe democrat liberali si si-a facut aparitia cu cinci minute inaintea prezentarii exit-pollurilor. Rezultatul referendumului l-a binedispus insa pe seful statului care le-a transmis un mesaj razand adversarilor: "Parlamentarii cu manuta lor trebuie sa-si anuleze privilegiile. Sa-i fereasca Dumnezeu sa nu respecte vointa poporului".

Nervi intinsi si fete nu tocmai vesele printre liderii PD-L. Adriean Videanu, Gheorghe Flutur, Radu Berceanu, Theodor Stolojan s-au izolat de presa in cursul zilei, centrul de comanda si strategie fiind in Modrogan 2. De teama de a nu fi acuzat de fraudarea alegerilor, Vasile Blaga, strategul PD-L, a evitat sa vina in Modrogan fiind marele absent al zilei.

Pedelistii speriati de Antonescu

Democrat-liberalii au preferat sa stea departe de ochii presei pe care a directionat-o in Modrogan 1. Motivul a fost unul destul de intemeiat, semnalele din teritoriu nu au fost pe parcursul zilei cele asteptate de catre liderii PD-L. Tensiunea a fost foarte mare la nivelul conducerii partidului pentru ca tinta pe care si-au propus-o acestia a fost de 7-8 procente inaintea PSD.

"Iar am facut-o de oaie, ne asteptam la o diferenta de 7-8 procente intre Basescu si Geoana. Noi am mobilizat electoratul insa ne-a incurcat foarte tare referendumul. Procesul a fost lent si greoi", ne-a declarat un lider PD-L.

Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca in timpul zilei semnalele din teritoriu il dadeau pe Crin Antonescu ca ar intra in turul doi. Dupa amiaza, la centrul de comanda al democrat-liberalilor, tensiunea atinsese cote maxime. "La exit-pollurile PD-L de la ora 17:00 Crin Antonescu il depasise pe Mircea Geoana, fapt care ne-a facut sa transpiram serios. Ne gandeam deja ca turul doi va fi intre Basescu si Antonescu", a declarat un democrat-liberal.

In Modrogan 1 a fost amplasata o scena si pe tot parcursul zilei pe fundal s-a auzit imnul Verde-nourat. In jurul orei 18:00 isi face aparitia Emil Boc. "Ii facem praf", insa pe fata nu i se citeste deloc entuziasmul.

La cateva zeci de minute apare si Elena Udrea intr-o tinuta sobra si se converseaza cu presa. "Exit- pollul-rile sunt oricum trucate, stiti foarte bine. O sa avem o diferenta de 3-4 procente. Referendumul garantat se va valida", a declarat Udrea zambind larg.

In curte agitatie, apar cateva steaguri galbene. Pe fetele militantilor PD-L se vede pentru cateva secunde nedumerirea. "Am crezut ca au venit liberalii", reactioneaza fara sa vrea un militant. Este Marian Milut cu 10-15 taranisti.

In jurul orei 20:00 isi fac aparitia toti liderii PD-L. Nu sunt prea multumiti, nu fac comentarii si urca sus in birouri. "Stim ca seful n-o sa fie prea fericit in ceea ce priveste prezidentialele", ne declara un democrat-liberal.

Basescu: Mai era loc de un procent-doua

In curte se aduce o scena mai mare. Se apropie ora 21:00, iar Adriean Videanu se uita pe geamul de la etaj sa vada daca a aparut "sefu'". Televiziunile se agita. Elena Basescu isi face aparitia si imediat si Traian Basescu. Democrat-liberalii sunt deja pe scari in fata scenei, zambesc larg si se strang maini.

"Le multumesc romanilor care m-au votat si romanilor care nu m-au votat. Acestora din urma le transmit ca am inteles mesajul lor. Am obtinut o victorie de etapa in cursa prezidentiala. Acum, am obtinut, impreuna cu candidatul PNL, peste 50% din voturi, fata de aproape 34% cat am obtinut impreuna in 2004 si oamenii politici ar trebui sa tina cont de aceasta la formarea viitorului Guvern", a declarat Basescu.

In finalul discursului, in timp ce urca scarile pentru a se retrage in sediu, Basescu a adaugat: "Cred ca mai e loc de un procent-doua". Seful statului a stat aproximativ o jumatate de ora la discutii cu liderii PD-L in biroul de la etaj, iar la plecare si-a dezvoltat discursul pe rezultatul referendumului.

"Dragilor dar s-au terminat alegerile. Ma astept ca pana incepe turul doi, Parlamentul sa puna in functiune comisia parlamentara pentru revizuirea Constitutiei. Cel mai important lucru care s-a intamplat azi este ce n-au vrut politicienii sa faca timp de 5 ani. A venit poporul si le-a spus: "Baieti asa trebuie sa faceti!" si, parlamentarii cu manuta lor trebuie sa-si anuleze privilegiile. "Daca n-au facut-o cand trebuia, sa o faca azi", le-a spus poporul.

Eu cred ca in momentul de fata clasa politica a reusit sa se puna in dificultate incat nu mai are nici macar timp sa negocieze ceva. De doua ori au promis in negocierile de la Cotroceni: o data in 2005, o data in 2009 ca incep procesul de revizuire a Constitutiei si au mintit de fiecare data, iar acum a venit poporul roman si le-a spus ce au de facut. (...) Este pentru prima data cand politicienii trebuie sa revizuiasca Constitutia si, nu sa o coafeze ca in 2003 ci trebuie sa o revizuiasca fundamental. Sa-i fereasca Dumnezeu sa faca surprize poporului roman, nu le-as dori sa faca exercitiul asta".

In ceea ce priveste rezultatul obtinut la prezidentiale, Basescu a dat de inteles ca nu are ce sa sarbatoreasca. "Ce sa sarboteresc doamna? Referndumul este singurul lucru care il sarbatoresc si asta acasa cu sotia si cu fetele".

Liderii PD-L au ramas in Modrogan pentru a efectua numaratoare paralela.