Mircea Geoana: CEC-ul ar trebui transformat in banca pentru IMM-uri

de Gabriela Zanfir     HotNews.ro
Vineri, 7 noiembrie 2008, 17:06 Actualitate | Politic


Ideea de a transforma CEC-ul in banca pentru dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii a fost expusa vineri, la Craiova, de presedintele PSD, Mircea Geoana. Social-democratul considera ca pentru a putea sustine economia Romaniei in timpul crizei economice este necesara „sprijinirea in mod agresiv a IMM-urilor.”

„Sa nu uitam ca ele aduc aproape 70 la suta din Produsul Intern Brut al Romaniei. Ele vor fi primele afectate. Nu vor mai avea surse de finantare, sprijin de dezvoltare. Ideea de a transforma CEC-ul intr-o banca de dezvoltare pentru IMM-uri reprezinta un punct obligatoriu in aceasta perioada”, sustine Geoana.

Presedintele PSD a mai spus ca Partidul Socialist European (PSE) a facut o ierarhie, acum doua zile la Bruxelles, a masurilor care pot fi luate pentru a diminua efectele crizei economice asupra populatiei: „Sunt trei idei principale: pretejarea grupurilor vulnerabile de populatie in fata cresterii preturilor la alimente si intretinere, sustinerea salariilor actuale si eventual marirea salariilor mici si pastrarea locurilor de munca, mai ales pentru populatia tanara.”

Geoana a adaugat ca invidiaza Slovacia, „o tara mica si disciplinata, care desi a pornit din urma multor tari care au aderat in 2004, iata ca introduce moneda unica euro din 2009”. „Tarile care sunt in zona euro au o sansa mai mare sa reziste crizei mondiale. Trebuie sa se gaseasca un mecanism de sprijin la nivelul UE pentru tarile care nu au aderat inca la zona euro. Fac un apel la liderii romani sa sustina acest punct de vedere in forurile decizionale ale Uniunii”, a conchis Geoana.



















390 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    "prostanac" cu P (Vineri, 7 noiembrie 2008, 17:28)

    "Prostanac" by Iliescu [anonim]

    Din putzul gandirii acestui Marx cu chip de Engels
    • 0 (0 voturi)    
      corect, si nici româneste nu stie :)) (Vineri, 7 noiembrie 2008, 21:38)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui "Prostanac" by Iliescu

      Se zice "ceaca" si imemelele", pentru ca "intreprinderea" ci "casa" sunt substantive feminine :)))
      Asta pt. cine tine cu tot dinadinsul sa articuleze acronimele, ceea ce nu se face in limba româna :D
  • +1 (1 vot)    
    mai cate idei (Vineri, 7 noiembrie 2008, 17:38)

    Mowgli [utilizator]

    fantastic cum poate sa jongleze cineva de la romani in cosmos la inginerii cu mamuti economici.
  • 0 (0 voturi)    
    O idee foarte noua! In sfarsit! Felicitari (Vineri, 7 noiembrie 2008, 18:13)

    Iulian Padurariu [anonim]

    asta era in 2005:
    "Dar atunci vor aparea intrebari: ce facem cu CEC, va ramane destinata doar pensionarilor si celor cu venituri foarte mici, se vor duce catre IMM-uri, vor incerca sa atraga si altceva? In aceasta directie vad oportunitati."

    http://www.wall-street.ro/articol/Interviuri/2040/Iulian-Padurariu-Ma-enerveaza-lipsa-de-incredere.html
  • +2 (2 voturi)    
    Politica romaneasca (Vineri, 7 noiembrie 2008, 19:06)

    santiago [anonim]

    Un "social" - Geoana, sustine libera initiativa (IMM)
    Un "liberal" - Tariceanu propune marirea pensiilor
    Partide cu doctrine care teoretic se bat cap in cap formeaza aliante... Cam asta e politica in Romania
    Imaginati-va cam cum ii priveste comunitatea politica de afara pe ipocritii astia si cata credibilitate au ei la Bruxelles, de exemplu...
  • +1 (1 vot)    
    Asta a innebunit, e disperat!!! (Vineri, 7 noiembrie 2008, 19:19)

    Impotriva prostiei din tara [utilizator]

    Pur si simplu spune orice, doar doar o prinde la vreun fraier! Se pare ca PSD nu e nici pe departe pe unde zice Geoana si ca la fel ca aliatii din PNL coboara incet dar sigur in sondaje.
    Ieri, pe TVR1 a fost o emisiune superba cu Stolojan, Negoita si Videanu. Profesionisti si oameni de echipa, cei trei au dat clasa tuturor!
    Asemenea emisiuni, fara intreruperi, nu vezi la Realitatea TV sau Antene!
  • +1 (1 vot)    
    Va doriti un astfel de prim ministru ? (Vineri, 7 noiembrie 2008, 21:13)

    Alegatorul [anonim]

    Pentru ca" vechii"activisti psd-pc nu au vrut sa-l ajute pe prostanac nu i-au facut un program politic.
    In aceste conditii, geoana improvizeaza. Spune tot felul de prostii care ii trec prin cap. Habar nu are ce vorbeste. E de-a dreptul penibil. Chiar va doriti un astfel de prim ministru?
  • 0 (0 voturi)    
    C.E.C. (Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, 0:09)

    Liviu [anonim]

    La infiintare, C.E.C.-ul s-a vrut a fi, dupa stiinta mea, un instrument de economisire a fiecarui cetatean de rand din Romania. Dupa ce a fost transformat in banca, care are cele mai multe si mai mari comisioane, tov. Geoana doreste sa ii schimbe din nou destinatia. Parerea lui. Nu degeaba tov Ilici l-a trecut in acea categorie de indivizi la care gura le-o ia inaitea mintii , a gandului. Probabil dupa aceasta ultima transformare, va mai fi creata o noua banca, C.E.C., destinata populatiei, pentru economisire. Si asa se inchide cercul si P.S.D.-ul mai adauga o noua inventie; C.E.C.-ul. Asa cum tov Iliescu a devenit creatorul P.S.D.-ului, nu ala dinaintea anului 1900, care se numea tot P.S.D. si care i-a furat patentul Tov-ului Iliescu. A uitat sa-i dea in judecata pentru modificarea denumirii acestuia din urma.
  • -1 (1 vot)    
    PNL (Luni, 10 noiembrie 2008, 11:06)

    marcel [anonim]

    Partidul Naţional Liberal şi primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu ştiu că profesorii merită salarii mai mari. De aceea, în timpul guvernării liberale, salariile profesorilor s-au dublat. Nu este încă suficient. Profesorii trebuie să aibă un nivel de viaţă mai ridicat.
    Premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, care a fost profesor, a afirmat în mai multe rânduri, hotărârea guvernului şi a PNL de a continua să mărească salariile profesorilor. Vom continua să creştem salariile profesorilor, cu responsabilitate, în timp şi pe măsură ce creşterea economică ne permite acest lucru.

    Economia românească nu poate să susţină o creştere salarială, de pe o zi pe alta, de 50%. Acest adevăr este susţinut nu doar de PNL, ci şi de Comisia Europeană. Politicenii de stânga trebuie să înţeleagă avertismentul Comisiei Europene, care a atras atenţia, în Raportul de Toamnă, că aceste creşteri salariale de 50% reprezintă „un risc major" pentru economia României. In aceste momente de criză economică internaţională, PNL va susţine numai creşteri salariale responsabile.

    Partidul Naţional Liberal şi Primul Ministru Călin Popescu-Tăriceanu luptă pentru clasa de mijloc din România. De consolidarea clasei de mijloc din România, depinde viitorul economiei româneşti.

    PNL si Primul Ministru Călin Popescu-Tariceanu ştiu că românii din clasa de mijloc au asigurat, prin munca lor, creşterea economică a României. De aceea, PNL se anjazează ca, în următorii 4 ani, să dubleze din nou salariul mediu.

    La 30 noiembrie, românii trebuie să aleagă între politicile fiscale responsabile liberale, care au adus României o creştere economică fără precedent şi politicile iresponsabile ale partidelor de stânga, care pun în pericol economia României.



    PNL - Pro


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version