La Conventia Nationala de la Constanta, PSD a dizolvat birourile politice ale citorva organizatii din Ardeal printre care si pe cel al Clujului. Vasile Dincu, liderul Grupului de la Cluj spune ca a fost o executie de tip medieval, in care “oligarhii” din Sud au decis mazilirea lor, iar apoi, au plecat infometati si insetati, ca dupa ritualurile medievale de decapitare din pietele publice.

Rep: Este sfirsitul Grupului de la Cluj?

VD: Este o amputare a politicii regionale, o decapitare a Ardealului pentru ca ce s-a intimplat cu noi are si o semnificatie globala privind gestiunea in partid. Inlaturarea noastra s-a facut dupa un criteriu inventat pe loc de Nicusor Constantinescu, cel care dormea la volan, il tineti minte. Ori, cind in partid se iau decizii la propunerea lui Nicusor Constantinescu e limpede ca e ceva in neregula cu partidul.

Rep: Ce rol a avut aici Ion Iliescu?

VD: A fost o mineriada interna in partid, asta a fost. Dar am trait sa vad si cum nu este lasat Ion Iliescu sa vorbeasca de Oprisan, de exemplu. Este o rabufnire a oligarhiei din partid, iar Ion Iliescu poate deveni el insusi victima ei. In general, dupa 2007 se poate vorbi de o stagnare a modernizarii politice sau chiar de un regres.

Rep: Dar ati pierdut alegerile. Nu acesta a fost motivul inlaturarii voastre?

VD: Rezultatele sint proaste din motive structurale. Nu poate fi atit de simplu, nu e un esec al nostru ca persoane. In Transilvania PSD nu a avut niciodata succes electoral, dar aducem ca numar de voturi tot cit Moldova. Acolo avem alt tip de public. Alte asteptari, alt electorat, cu alte conditii social-economice. Nu cred ca Dincu sau Nita sint mai prosti decit Oprisan sau Dragnea!

Rep: Ce veti face de acum inainte? Ramineti in PSD?

VD: In interiorul PSD, daca se mai poate, avem nevoie de o autonomie a deciziilor noastre, de un proiect propriu, iar eu am tot aminat din motive conjuncturale lansarea proiectului nostru, „Transilvania comunitatilor puternice”.

Rep: Va ginditi la un partid regional?

VD: Nu, dar este imperios necesara descentralizarea politica, pentru ca nu e posibil ca o organizatie sa fie decapitata prin decizii de la centru. Organizatiile noastre din Transilvania, toate cu cite am vorbirt, sint revoltate de stilul de lucru centralist si considera nestatutara masura. S-a incalcat articolul 64 din Statutul partidului. Fireste ca vom avea o atitudine demna si nu ne vom crampona de asta, dar trebuie sa se tina o data si odata cont si de statut, pentru ca noi ne-am asociat liber, nu am intrat intr-un sistem de sclavie politica. Ardealul are sute de ani de exercitiu al luptei civice. Noi asa am cistigat in istorie prin solidaritate si documente civice, cum a fost de la Memorandisti incoace asta stim sa facem. Sa nu uitam ca pe programele noastre s-a ajuns la putere la doua congrese.

Rep: Ce se va intimpla cu PSD de acum inainte?

VD: Trebuie sa convingem ca este ceva si mai important decit banii lui Oprisan sau retelele lui Nicusor Constantinescu. Noi ne gindim sa ne cistigam individual dreptul la decizie. Ardealul are sute de ani de exercitiu al luptei civice. Asa am cistigat in istorie, prin solidaritate si documente civice, asta stim sa facem. Sa nu uitam ca pe programele noastre s-a ajuns la putere la doua congrese.

Rep: Va ginditi sa construiti politic pe o solidaritate transilvana?

VD: Vom lucra pe proiecte pentru organizatiile noastre. Trebuie facuta modernizarea social-democratiei, de asta e nevoie. Oricum, nu avem de ales, pentru ca, in Ardeal, Oprisenii nu au succes. Structural vorbind