Ministrul care a negociat PNRR, Cristian Ghinea, susține că pensiile ar putea fi majorate cu până la 27%, conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă și acuză PSD de „cea mai mare manipulare politică a acestei luni”.

Cristian Ghinea in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

„Guvernul poate mări pensiile mâine cu 27%. Atât permite imediat procentul din PNRR. Şi totuşi nu măresc nici cu 10%, deşi PSD a promis 40%”, a scris fostul ministru al Investiţiilor şi proiectelor europene, pe Facebook.

Cristian Ghinea a invocat un calcul realizat de deputatul USR Cristian Seidler.

„Pensiile contributive sunt în acest moment 7,4% din PIB. Pensiile speciale reprezintă 0,9% din PIB. Deci, cheltuim cu pensiile 8,3% din PIB. În acest moment, punctul de pensie este 1.586 de lei. Să aplicăm logica PSD: dacă la 1.586 de lei, pensiile sunt 8,3% din PIB, cât ar fi punctul de pensie dacă am fi la 9,4% din PIB, care este plafonul din PNRR? Vorbim de PIB pe acest an şi calculele sunt făcute dacă pensia ar fi mărită de la 1 iulie pentru următoarele şase luni. La 9,4% din PIB, punctul de pensie ar trebui să fie 2.027 de lei. PSD poate creşte pensiile, de mâine, cu 27% faţă de valoarea actuală. Ulterior, pensiile cresc automat, odată cu economia - asta cere PNRR, eliberăm pensionarii de pixul politrucilor”, a explicat Ghinea, într-un video ataşat postării.