Dan Barna se defineşte ca liberal în credinţă şi valori / Dacian Cioloş: Sunt şi progresist, şi tradiţionalist

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 10 septembrie 2021, 21:32 Actualitate | Politic


Dan Barna si Dacian Ciolos
Foto: AGERPRES
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna s-a definit a fi „liberal şi în credinţă, şi în valori”, în timp ce copreşedintele Dacian Cioloş a precizat că este „şi progresist, şi tradiţionalist”.

Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate la Cluj între cei trei candidaţi la conducerea USR PLUS - Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău - care au fost întrebaţi dacă se consideră progresişti sau tradiţionalişti, scrie Agerpres.

„Eu sunt un liberal şi în credinţă, şi în valori”, a răspuns Dan Barna.

„Sunt şi progresist şi tradiţionalist, în sensul în care ştiu de unde îmi trag rădăcinile, ştiu valoarea lucrurilor pe care le-am învăţat în copilărie, pe care le-am moştenit de la bunicii, de la părinţii mei. În acelaşi timp, am fost crescut şi am trăit în ultimii ani tot mai mult într-o lume deschisă, în care lucrurile se schimbă foarte repede, în care noile generaţii vin şi îşi pun amprenta asupra vieţii pe care noi o trăim cu toţi, aşa încât nu cred că un om de bun simţ trebuie să se definească doar într-un fel sau celălalt. Important e să avem mintea deschisă, sufletul deschis, să trăim cu picioarele pe pământ şi să trăim cu ochii aţintiţi în zare, să avem capacitatea să percepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a replicat Cioloş.

Irineu Darău a declarat că nu îi plac etichetele şi că el crede în libertate, diversitate şi toleranţă, dar şi în tradiţii şi istorie.

„Dincolo de toate, suntem oameni. Suntem cetăţeni europeni. Când vorbim de unele probleme, precum mediul, suntem cetăţeni universali. Cred că trebuie să încetăm cu aceste frici şi încet-încet să îndepărtăm de pe scenele politice acei oameni care sapă tranşee pe aceste criterii, în loc să aducă oamenii împreună şi să valorizeze diversitatea”, a spus Darău.


Susținere pentru parteneriatul civil



Întrebaţi fiind dacă susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cei trei au arătat susţinere pentru parteneriatul civil.

Dan Barna a reamintit că în cadrul referendumului pentru familie USR PLUS a adoptat o poziţie „explicit pentru toleranţă şi pentru drepturi”. El a menţionat, de asemenea, că membrii partidului se numără printre iniţiatorii legii privind parteneriatul civil.

„Chiar în acest guvern (...) am fost printre cei care l-au convins pe ministrul de Interne că ideea de a refuza recunoaşterea căsătoriei în altă ţară a unor cetăţeni români şi a le recunoaşte nişte drepturi aici, în ţară, nu face decât să arunce încă o imagine proastă pentru o Românie în care subiectul acesta este evitat în mod nedrept”, a spus Dan Barna.

Dacian Cioloş a declarat că USR PLUS trebuie să pună în aplicare crezul liberal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fiecărui individ.

„Important pentru mine este cum contribuim noi la a face ca persoanele de acelaşi sex care decid să îşi facă viaţa împreună să poată să o facă, având şi toleranţa celor din jurul lor, într-o societate românească. Cred că dacă noi nu ţinem cont de stadiul la care se află societatea românească, de percepţiile publice, împingând anumite lucruri la extrem, riscăm să facem mai mult rău acestor oameni decât să îi ajutăm. Cred că în momentul de faţă, absolut, un parteneriat civil care să le permită acestor oameni să ducă un trai normal e un minim necesar. În acelaşi timp, noi trebuie să găsim, ca partid, mijloacele prin care aceşti oameni să poată să îşi integreze viaţa într-o societate românească tolerantă şi care să evolueze în percepţiile pe care le are vizavi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi să ne asigurăm că suntem un partid care apară cu adevărat valorile liberale”, a spus Cioloş.

Irineu Darău a arătat că orientarea USR PLUS şi a majorităţii membrilor este „în favoarea libertăţilor civile”.

„Trăim într-un spaţiu european, în care am intrat asumându-ne valorile acestui spaţiu. De asemenea, trebuie să respectăm regulile juridice din spaţiul european. Aşadar, cred că trebuie să flexibilizăm cadrul în România, poate într-un mod adaptat societăţii româneşti. Cred că nu putem să fugim măcar de asumarea ideii de parteneriat civil în România”, a afirmat el.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5301 vizualizari

  • -1 (45 voturi)    
    Hahaha si consevatori nu? :)) (Vineri, 10 septembrie 2021, 21:47)

    cinevatus [utilizator]

    Gluma buna. Un ghiveci.
    • -3 (21 voturi)    
      Amândoi ciocoflendrerii se ascund după cireș. (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 8:16)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui cinevatus

      Sunt cei mai violenți și iresponsabili agenîi ai MARII
      RESETĂRI și ai așa-zisului PROGRESISM ,pe
      înțelesul tuturor-un neocomunism dizolvant și
      primitiv.Mulțumim dar nu vrem!
    • +4 (6 voturi)    
      Este o luptă în interiorul lor. (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 9:25)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui cinevatus

      Lupta a răbufnit la exterior și acum se compromit spunând că nu știu ce și cine sunt.
  • -2 (36 voturi)    
    Chiar asa? (Vineri, 10 septembrie 2021, 21:47)

    Kroko Dilu [utilizator]

    Ai naibii specia asta de bugetari,pot fi chiar si liberali!
    • +3 (7 voturi)    
      Asta îmi amintește de Adrian Năstase. (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 9:29)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Kroko Dilu

      PM fiind, A.Năstase declara doct //putem fi și liberali dacă este nevoie//. Motiv pentru care cred că Barna și Cioloș au o coordonare mai sus de PSD. Ca A. Năstase. Papițoi dirijați de alții, cu sediul la Moscova.
  • +4 (50 voturi)    
    Dovada de civilizatie (Vineri, 10 septembrie 2021, 21:47)

    iolea [utilizator]

    Contrast mare cu Orban, Catu si altii ca ei care sunt liberali doar cu numele, in rest se aseamana cu PSD la metehne.
  • +5 (27 voturi)    
    Etichete ieftine. (Vineri, 10 septembrie 2021, 21:57)

    alibaba_zeul_meu [utilizator]

    Catu s-ar defini liberal si, uite ce face!

    Conteaza ce face omul, nu ce zice ca ar visa noaptea urat.

    Vivat Drula, VV, Stelan Ion!

    Cine-i Campeanu? Cine-s Nechita sau Chirica de la Iasi?
  • +8 (20 voturi)    
    Cuvantul "liberal" cu toate derivatele lui (Vineri, 10 septembrie 2021, 22:57)

    Susufler0 [utilizator]

    nu este apanajul exclusiv al PNL si al celor care au carnet de membru al PNL !
    • -3 (15 voturi)    
      Gresit (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 5:16)

      redy [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Confuda libertin cu liberal si celalat e conservator si progresist ,amindoi fac aceasi greseala.
      • +3 (7 voturi)    
        Tu gresesti ! Cauta in dex si vezi sensul (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 12:58)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui redy

        cuvantului libertin !

        PS. Nu te limita doar la o editie ! :)))

        PPS. La Ciolos intr-adevar e o problema. El face aceiasi gresala ca si Nicusor pt ca pt a insuma un grad de acceptare cat mai larg incearca sa impace si capra si varza ! Asta nu se poate !
  • +4 (16 voturi)    
    Bravo...A inceput circul si la USR. (Vineri, 10 septembrie 2021, 23:05)

    gmb72 [utilizator]

    Incet, incet, ingropati USR. Nici macar nu trebuie sa se mai zbata CIolacu, Cîțu, AUR sa dea cu voi de pamant. O faceti singuri.
    Pai bine ma, ati rezolvat criza, ati inceput macar marile reforme de transformare a statului in ceva mai bun si au mai ramas de rezolvat drepturile unor persoane ale caror tulburari de identitate de gen in loc sa fie tratate, sunt ridicate la rang de drepturi ?!?...
    In plina criza politica, pandemica, se intrevad deja si semnele uneia economice mondiale mai cumplita decat cea din 2008, pentru voi asta e importat sa clarificati pentru alegerea presedintelui USR-PLUS ?!?!?!...
    • +3 (5 voturi)    
      Esti excesiv ! (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 13:07)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui gmb72

      Amandoi au raspuns la o intrebare ce li s-a pus de catre moderator !
      Adica ce ai fi vrut sa raspunda cam asa : Stiti intrebatine altceva pt ca inca nu am rezolvat criza si nu am inceput (sau avem de continuat) niste (mari) reforme asa ca nu e loc aici ci poate altadata mai la coada sa spunem in ce credem si care sint valorile noastre !

      PS. No offense... uneori a fi excesiv poate sa insemne chiar si a fi ridicol .
  • +11 (21 voturi)    
    Dacian Ciolos (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 0:47)

    DorinDor [utilizator]

    Sunt si progresist, si traditionalist. De fapt, sunt orice vreti voi sa fiu daca ma votati
    • +4 (10 voturi)    
      Exact (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 11:20)

      cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui DorinDor

      .
  • -4 (10 voturi)    
    CE SUNT DE FAPT (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 10:41)

    KONSTANTEEN [utilizator]

    Gandirea amandurora este de fapt produsul educatiei TV-materialiste, in care relativismul este principiul de baza, din care lipseste istoria lor ca partea dintr-un neam si constiinta responsabilitatii colective
  • +5 (7 voturi)    
    "Si ca sa ajung la putere (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 11:35)

    John M. [utilizator]

    ma fac ce vreti voi- verde, rosu, laburist, liber-schimbist, musulman sau baptist"...(Ciolos)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by