​După patru ani la șefia PNL, Ludovic Orban susține că „sacrificiul pentru partid a fost total”, iar asta nu i-a adus câștiguri materiale sau personale.

Ludovic Orban si sustinatorii saiFoto: PNL

"Mi-am făcut un bilanţ, nu trebuie să vă spun dvs. că în contul personal nu prea am găsit nimic, şi în contul de bani, şi în viaţa familială, şi în ceea ce priveşte alte lucruri care ţin de plăceri, de obiceiuri, sacrificiul meu pentru partid a fost total", a declarat el,vineri, citat de news.ro.

Orban a afirmat că s-a gândit că poate este timpul să nu fie toată ziua "la dispoziţie (...) şi devenind pur şi simplu o maşinărie de rezolvat problemele altora", însă a decis să candideze pentru că, "toată viaţa mea matură mi-am dedicat-o PNL".

El a spus că de 30 de ani este implicat în viaţa politică.

"Chiar dacă unii zic că nu mai am benzină, eu vă spun că am o energie care, poate, unii de 30 de ani, de 40 de ani nu o au. Şi am ceva în plus, din cauza experienţei şi a faptului că am căutat permanent să învăţ, a faptului că am trecut prin, practic, toate etapele, de la consilier local, viceprimar, secretar general de instituţie, minister, nu zic în partid... Să nu credeţi că eu am aterizat brusc în conducerea naţională a unui partid fără să fi trecut prin munca de jos. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să fac campanie electorală la firul ierbii. Şi acuma, ca preşedinte de partid, dacă nu m-am dus să lipesc afişul la 12 noaptea, să simt mirosul de aracet şi mai ales să simt cum echipa porneşte bătălia pentru câştigarea unor noi alegeri nu mă simt bine, nu simt că e campanie", a susţinut Ludovic Orban.

Preşedintele PNL şi-a prezentat, vineri, Moţiunea "Forţa Dreptei" în şedinţa Comitetului Director Judeţean Vaslui, care a avut loc la sediul partidului din municipiul Huşi.