​Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au avizat favorabil, marți, un proiect de lege care prevede monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi executorii penale. Mai exact, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS. Proiectul de lege intră la vot final, în plenul Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.

plen CameraFoto: cdep.ro

"Am depăşit încă o etapă semnificativă pentru o legislaţie sănătoasă în domeniul violenţei domestice. Cât de curând, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS. România se va depărta de realitatea ultimilor cinci ani, când între 30-40% din ordinele de protecţie emise au fost încălcate. Ceea ce s-a întâmplat azi la Comisia juridică este luminiţa de la capătul tunelului. Rămâne doar votul în plenul Camerei pentru a avea în sfârşit o lege care poate aduce o revoluţie în sistemul de protecţie al victimelor violenţei domestice. Victimele violenţei domestice nu vor mai trebui să trăiască în teamă! Dacă un ordin de protecţie a fost emis, atunci nu va fi încălcat. Şi vom avea legislaţia necesară care să garanteze asta!", scrie inițiatorul proiectului de lege, Alina Gorghiu, pe pagina sa de socializare.

Proiectul reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, denumit în continuare SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

Deputaţii au adoptat un amendament, la propunerea deputatului PSD Dumitru Coarnă, conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit formei iniţiale, adoptate de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul "deţinuţi".

Monitorizarea electronică realizată în condiţiile prezentei legi vizează exclusiv dispozitive de supraveghere electronică localizate pe teritoriul României.

Dezvoltarea, administrarea şi operarea SIME se fac de către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Proiectul mai prevede că dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Dispozitivele electronice de supraveghere fixe se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu sau în imobilul de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie.

În cazul persoanei protejate, acesteia i se va pune la dispoziţie un dispozitiv electronic de supraveghere, destinat generării unor alerte privind apropierea sub distanţa prestabilită a dispozitivului electronic de supraveghere mobil purtat de persoana supravegheată.

Raportul comisiilor de specialitate va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor care este și forul decizional în acest caz.