Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost deja contactată atât de PSD, cât și de PNL, după alegerile parlamentare de duminică - a declarat la RFI co-președintele AUR Claudiu Târziu. Acesta declară pe de altă parte că formațiunea sa, care a reușit să intre în Parlament cu un scor surprinzător pentru mulți, nu este fascistă, așa cum a fost acuzată de unii analiști.

HotNews.roFoto: Hotnews

Viitorul senator de București mai afirmă și că AUR nu este un partid anti-mască, în ciuda faptului că a organizat un protest de stradă împotriva măștii obligatorii.

„AUR a reușit să capteze atenția și votul unor mase de români foarte nemulțumite și care de-a lungul timpului au fost umilite, înșelate și batjocorite atât de presă, cât și de politicieni. Mă refer aici la o bună parte dintre cei care au votat la referendumul pentru familie, în favoarea acestui referendum, în 2018 și la cei care au militat pentru tot ce înseamnă suveranism, identitatea națională, prezența României demnă în lume, români care au fost ignorați, când nu înjurați, când nu făcuți extremiști”, a spus Claudiu Târziu la RFI.

„AUR este considerat de unii analiști un partid extremist, radical, ultranaționalist, antieuropean, chiar cu viziuni fasciste. Vă recunoașteți în această descriere?” - a fost întrebat Claudiu Târziu.

„Evident că nu și știm că presa noastră și zișii analiști politici au o plăcere deosebită din a lipi etichete false, pentru a îndepărta ceva ce nu le convine. Curentul majoritar în societatea românească și în Europa este unul favorabil neo-marxismului, unui curent care este prin definiție globalist, antisuveranist, antinațional, anticreștin, antifamilie. Noi ne plasăm în răspăr cu acest curent, prin valorile pe care le-am asumat”, a răspuns acesta.

Claudiu Târziu: „AUR nu face nici o alianță la guvernare”

Rep.: Ce Guvern va susține AUR?

C.T.: AUR nu face nici o alianță la guvernare. Nu vom vota decât un Guvern care ar putea să reprezinte interesul național. Din ce văd eu că ar intra acum în Parlament, nu reiese că va fi un Guvern de interes național, fie că-l face PSD, fie că-l face PNL.

Rep.: Dar negocieri vor fi, vă așteptați să fiți invitați la discuții?

C.T.: Am fost deja invitați la discuții. Putem să discutăm orice.

Rep.: Cine v-a invitat?

C.T.: Și PSD și PNL.

Citește integral pe RFI