După Călin Popescu Tăriceanu, și Victor Ponta i-a răspuns Gabrielei Firea, care a sugerat că a pierdut competiția pentru Primăria Capitalei pentru că partide precum ALDE sau Pro România nu au sprijinit-o.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Eu îmi recunosc greșelile - învăț din ele - și încerc să le îndrept! Nu am dat niciodată vină pe alții”, a scris Ponta pe Facebook.

”Experiența mea politică în PSD mi-a dovedit că întotdeauna loviturile au venit chiar din interior, chiar de la cei mai apropiați, chiar de la cei care îmi zâmbeau și îmi declarau public prietenia. Gabriela Firea e de prea mult timp în PSD ca să nu fi învățat această regulă (mai ales de când l-au exclus din PSD pe Premierul Sorin Grindeanu și pe noi cei care nu am vrut să dăm jos Guvernul PSD)! Dincolo de declarațiile publice politicianiste sper că știe foarte bine cine a “înjunghiat-o” cu premeditare chiar din PSD”, afirmă liderul Pro România.

”Să dai vină pe PRO România sau pe Călin Popescu Tăriceanu (chiar cu voturile noastre adunate tot pierdea) este doar o continuare a iluziilor și autoamăgirilor care au dus la înfrângere!”, a mai spus Ponta.

Ce a spus Firea: "Dreapta s-a unit, avem trei partide - PNL, USR şi PLUS - care au susţinut acelaşi candidat (...) În zona centru-stânga nu s-a reuşit această coagulare a forţelor, au fost dezbinaţi - şi nu din vina mea - şi tocmai de aceea oameni care ar fi putut să pună umărul astfel încât echipa mea să-şi poată continua proiectele (...) au făcut tot ceea ce a ţinut de ei - acei oameni din centru şi centru-stânga - astfel încât să mă lovească, cot la cot cu adversarii mei. Dacă de la inamici accepţi mai uşor anumite critici, (...) atunci când cei din familia ta te lovesc, de multe ori pe la spate (...), e mai dureros. (...) Unele dintre aceste personaje politice - şi aseară, şi azi dimineaţă - se plimbau prin platouri de televiziune, pe la partide, făceau declaraţii nonşalante.”