PLUS a solicitat Autorității Electorale Permanente să clarifice situația cu privire la statutul candidatului pentru Primăria Capitalei, în cazul unei alianțe. Autoritatea a răspuns că acesta trebuie să fie membru al unuia dintre cele două partide din Alianță, în contextul în care Nicușor Dan, susținut de USR București, nu e membru al formațiunii, potrivit agenției Mediafax.

Nicusor DanFoto: Captura video

„Învederăm faptul că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 prevede că «Pentru alianțele politice, prevederile art. 20 - 22 se aplică in mod corespunzător», iar potrivit alin. (2) - «Alianțele politice ale căror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul alianțelor politice». Astfel, în baza celor mai sus-menţionate reiese fără echivoc faptul că alianţei politice îi sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea nr. 14/2003 potrivit cărora: «în cazul in care alianţa politică se va prezenta in alegeri cu liste comune, candidaţii trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianţei»”, arată răspunsul AEP la solicitarea depusă de PLUS.

Prin urmare, AEP transmite, într-un răspuns oficial, că Nicușor Dan nu poate fi candidat al Alianței USR-PLUS deoarece nu este membru al niciuneia dintre cele două formațiuni politice.

„Partidele politice se pot asocia în baza unui protocol de asociere, constituind o alianță politică. Referitor la solicitarea dumneavoastră, în ceea ce priveşte candidatul la funcţia de primar susţinut de alianţa politică, acesta nu poate candida independent, fiind obligatoriu să facă parte dintr-un partid politic membru al alianţei”, potrivit răspunsului AEP.

Nicușor Dan a fost ales candidat al USR București pentru alegerile la Primăria Capitalei. În schimb, PLUS își susține pe Vlad Voiculescu pentru o candidatură la Primăria Municipiului București.

Alianța urmează să decidă cine va fi candidatul comun.

Pe 30 noiembrie, liderii USR au aprobat regulamentul de desemnare a candidaților la locale, care permite candidaturile interne pentru alegerile locale pentru candidații independenți. Astfel, Nicușor Dan poate candida ca independent cu susținerea partidului la Primăria Capitalei.

Pe 7 decembrie, Nicușor Dan a propus o colaborare între forțele de opoziție, la nivelul Bucureștiului și un acord politic asupra unui program de „guvernare”.

Anterior, deputatul independent Nicușor Dan declara că nu va candida pentru funcția de primar general al Capitalei dacă toate partidele de Opoziție vor susține un alt candidat. „În alte variante, mai vorbim”, a explicat el.

În schimb, Ludovic Orban a afirmat că a discutat cu Dan Barna despre alegerile locale, însă e prea devreme pentru a aborda subiectul referitor la un candidat unic al partidelor de dreapta pentru acest scrutin electoral.