Corespondență de la Strasbourg

Cazul navei cu oi răsturnate în Portul Midia: Parlamentul European a dezbătut asupra condițiilor în care sunt transportate animalele vii către țări din afara UE

de Viorela Marin     HotNews.ro
Miercuri, 18 decembrie 2019, 11:50 Actualitate | Politic


Dezbatere in Parlamentul European
Foto: europarl.europa.eu
Parlamentarii europeni au dezbatut, în plenul reunit de la Strasbourg, despre modalitățile de îmbunătățire a calității vieții animalelor în timpul transportului către țări terțe, după cazul navei cu peste 14.000 de oi la bord ce s-a scufundat în largul coastelor României. Mare parte din deputații europeni au cerut înăsprirea legislației în domeniu și chiar interzicerea transportului de animale vii către țări din afara UE, în timp ce europarlamentari români au pledat pentru apărarea intereselor crescătorilor și au insistat asupra respectării regulilor existente.

Reamintim că, pe 24 noiembrie, o navă de transport mărfuri sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi și care se îndrepta spre Arabia Saudită, a eșuat lângă portul românesc Midia, accidentul soldându-se cu moartea majorității animalelor transportate.

Deputații europeni au discutat marți seară, alături de reprezentanții Consiliului UE și ai Comisiei Europene, despre acțiunile care trebuie luate atât la nivelul UE cât și la nivel național pentru a îmbunătăți siguranța și bunăstarea animalelor transportate către țări terțe.

De altfel, România a fost atenționată în mai multe rânduri, ultima dată în iulie, de către Comisia Europeană cu privire la condițiile improprii în care sunt transportate animalele pe mare.

„Cu toţii am fost şocaţi de știrea de acum câteva săptămâni privind înecarea peste 14.000 de oi. E nevoie de ameliorări drastice în ce privește bunăstarea animalelor, mai ales în timpul transportului pe distanțe lungi. Trebuie să facem totul pentru a evita ca un astfel de accident să se mai întâmple”, a declarat Tytti Tuppurainen, reprezentanta Președinției finlandeze a Consiliului UE.

La rândul său, Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, a spus că și ea a fost șocată de veștile din 24 noiembrie, când aproape 15.000 de oi au murit după după eşuarea unei nave în portul Midia de la Marea Neagră.

„Autoritățile române ne-au spus că a fost respectată legislația europeană. Dar acest lucru nu ne încălzește cu nimic având în vedere tragedia care a avut loc. Transportatorul a eșuat însă în obligația de a lua toate precauțiile pentru a proteja animalele transportate”, a transmis Stella Kyriakides.

„Toată lumea trebuie să acționeze pentru prevenirea unor accidente precum cel din România. Trebuie să menținem un dialog constant cu statele membre și să ne asigurăm că acesta duce la rezultate și acțiuni concrete”, a mai subliniat comisarul european pentru Sănătate.

Eurodeputatul italian Herbert Dorfmann (PPE) a declarat că așteaptă ca autoritățile române să ne spună de ce s-a răsturnat nava”. „Avea toate măsurile de siguranță? Era supraîncărcată? Au fost încălcate regulile? Pentru că nu are rost să adoptăm noi reguli dacă cele existente nu sunt aplicate. Trebuie să le cerem statelor membre ca legislația europeană să fie respectată”, a spus el.

În schimb, portughezul Francisco Guerreiro, din grupul Verzilor, a spus că ONG-urile au dovedit că nu există condiţii de siguranţă la bordul navelor şi comerţul cu animale vii se face în condiţii inacceptabile. „Trebuie să puneţi capăt acestor transporturi”, a pledat el.

La fel de tranșantă a fost și eurodeputata olandeză Anja Hazekamp (GUE/NGL), care a întrebat Comisia Europeană când va lansa o procedură de infringement împotriva României. Ea a cerut de asemenea o comisie de anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul din 24 noiembrie.

Eurodeputatul român Nicolae Ştefănuţă, din grupul Renew Europe, a atras atenţia că este important comerţul cu animale, carnea fiind o marfă esenţială. Astfel, el a susținut că „trebuie să oferim crescătorilor mecanisme financiare puternice pentru a prefera exportul de carne, nu de animale vii”.

Europarlamentarul Daniel Buda (PPE) a spus în intervenția sa că trebuie ținut cont de faptul că țările din Orientul Mijlociu doresc animale vii, astfel că soluția este „să ne asigurăm că standardele europene în domeniu sunt respectate”.

La rândul său, eurodeputatul liberal Dan Motreanu (PPE) a spus că România este doar una din țările UE din care sunt transportate animale vii, existând țări care acceptă doar comerțul cu astfel de animale. El a informat că țara noastră va include în legislația națională standarde suplimentare față de legislația UE, existând deja două proiecte de legi în Parlamentul României care va reglementa strict transportul naval.

De asemenea, europarlamentarii români Carmen Avram (S&D) și Rareş Bogdan (PPE) s-au pronunţat împotriva interdicţiei transportului de animale vii către țări din afara UE și au insistat că interesele fermierilor trebuie și ele protejate.

În final, comisarul european Stella Kyriakides a menționat că în România a fost lansat un audit privind transportul animalelor pe mare, dispus de fostul comisar pentru sănătate Vytenis Andriukaitis, și a dat asigurări că rezultatul acestui audit va fi publicat pe site-ul Comisiei Europene.

„Comisia va lua măsuri dacă țările respective nu vor lua ele înseşi măsuri (...) O revizuire a legislației ar putea fi un scenariu în această dezbatere”, a afirmat ea.


Dacian Cioloș: „România pierde valoare adăugată transportând animale vii, ar trebui abatorizate în țară”


La rândul său, Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European și fost comisar european pentru Agricultură, s-a exprimat marți, la Strasbourg, pe tema transportului de animale vii către țări din afara UE. Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor români, el a susținut că România trebuie să își schimbe modul de abordare în privința acestui subiect, nu doar din perspectiva bunăstării animalelor, ci și din perspectiva economică, întrucât țara noastră „pierde valoare adăugată transportând animale vii” și ar trebui mai degrabă să investească în capacități de abatorizare.

„Există o îngrijorare în Parlamentul European în mai multe grupuri, inclusiv în grupul nostru, legat de condiţiile de bunăstare a animalelor care trebuie respectate atunci când se transportă animale vii şi în număr mare, aşa cum e cazul cu oile din România. Ştiu că autorităţile române au explicat toate verificările pe care Autoritatea Sanitar-Veterinară le face pentru a se asigura că aceste condiţii sunt respectate - condiţii de spaţii, de hrană, de apă etc.”, a spus Cioloș, anticipând că în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European „or să fie mai mulţi membri ai PE care or să-şi exprime în continuare îngrijorarea pentru că văd că tot apar accidente de acest fel”.

„Eu cred că dincolo de explicaţiile pe care autorităţile române le pot da, ar trebui o discuţie în România, şi în momentul în care noi vom ajunge la guvernare avem intenţia de a aborda acest lucru foarte direct, şi o să-l discut şi cu premierul Orban de altfel... Noi trebuie să schimbăm modul nostru de gândire şi de abordare a acestui subiect, nu doar din perspectiva asta a bunăstării animalelor, ci din perspectivă economică. Să exporţi animale vii înseamnă nu doar un risc de a nu putea respecta anumite reguli privind bunăstarea animalelor, ci sunt şi anumite probleme economice. România pierde valoare adăugată, economia românească pierde valoare adăugată transportând animale vii. O mare parte a acestor animale ar trebui abatorizate în România şi transferate carcasele. Din această perspectivă ar trebui negociate contracte cu beneficiarii care sunt interesaţi de sectorul ovin din România”, a explicat el.

„Dacă s-ar investi în capacități de abatorizare, în a face astfel încât aceste abatoare să aparțină crescătorilor de animale, am avea de câștigat și din punct de vedere economic, atât România cât și crescătorii de animale, și am evita și acest gen de discuții și de probleme”, a adăugat Cioloș.

Întrebat dacă, prin această abordare, nu s-ar pierde astfel, unele piețe din lumea arabă, Dacian Cioloș a răspuns că: „Nu, pentru că se pot negocia. Poate că sunt anumite cazuri specifice în care beneficiarii cer animale vii, dar cred că, dacă se negociază în condiții bune, pot fi convinși acești parteneri să achiziționeze, pentru că sectorul de ovine românesc e unul competitiv la nivel european. Putem respecta chiar anumite condiții halal, care sunt cerute pe anumite piețe arabe”.

El a admis că România riscă măsuri coercitive dacă nu respectă regulile privind transportul de animale vii, la fel ca orice țară europeană.„Deocamdată sunt trase semnale de alarmă și de îngrijorare vizavi de riscul de a nu respecta anumite condiții. Acest risc va rămâne și atenția va rămâne concentrată, pentru că sunt anumite grupuri politice care sunt foarte interesate de acest subiect al bunăstării animalelor”, a arătat Cioloș.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















357 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by