Comisarul European pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii Petre Daea să oprească exportul a 70.000 de ovine către o serie de state din Golful Persic, invocând faptul că nu pot fi asigurate condiții bune pentru transportul animalelor, acesta urmând să fie expus la temperaturi de 46 de grade Celsius.
70.000 de oi urmează să fie încărcate pe nava Al Shuwaikh, deținută de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscută și sub numele de Al Mawashi și vor fi transportate către Kuwait, Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde are loc, în august, "Festivalul sacrificiului".
Comisarul atrage atenția asupra faptului că animalele vor fi expuse unor temperaturi extreme, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora în astfel de condiții.
"Având în vedere previziunile meteo din regiunea Golfului Persic pentru luna iulie, unde temperaturile vor atinge 46 de grade Celsius și ținând cont de faptul că măsurile anunțate de ministerul dvs în aprilie nu au fost puse în practică, din nefericire, vă cer, ca un gest de responsabilitate, să blocați imediat exportul oilor în Golful Persic", se arată în scrisoare.
Oficialul european precizează că a mai atras atenția autorităților române asupra unor situații similare, și că a primit asigurări că legislația română va fi modificată pentru a preveni astfel de cazuri.
Solicitatea comisarului european, care a postat scrisoarea către Daea pe Twitter, survine unei sesizări din partea organizaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor, precum Eurogroup for Animals.
KLTT este un mare exportator de ovine din Australia, iar anul trecut a fost subiectul unui scandal major adus în atenția mass-media de către Animals Australia. Această companie are un istoric plin de încălcări ale drepturilor animalelor și este responsabilă pentru decesele în timpul transportului naval a peste un milion de animale, arată un raport al https://www.eurogroupforanimals.org.
Dăncilă spune că începem exportulViorica Dăncilă a anunțat însă joi, într-un interviu la DCnews, că începem exportul de ovine în țările arabe.
„Am fost în Emirate și în Kuweit, apoi în Qatar. Relațiile cu țările din Golf sunt relații vechi pentru România. Deja cunoșteam persoane din aceste state și m-a ajutat acest lucru când am devenit premier. Am vazut o posibilitate de a merge acolo cu produsele românesti, e o piață mare de desfacere, am mai vazut și o posibilitate de investiții majore în România. Discuțiile pe care le-am avut pot avea o finalitate. Voi face o nouă vizită în Qatar pentru semnarea unor contracte. Când vorbim de investiții strategice, trebuie să găsești parteneri care sunt dispuși să investească în România. Eu sunt o fire pragmatică și e timpul să finalizăm toate aceste discuții. Chiar ieri am primit o adresă în care ni se solicitau lunar 30 de mii de capete de oi, deci începem exportul către aceste țări”, a spus Dăncilă.
Responsabilitatea Ro se opreste cand marfa a fost livrata pe mijlocul de transport convenit, in cazul de fata o nava care nu e sub pavilion romanesc.
Si inca ceva: ce-ar fi ca ipocritii de ioropieni sa puna intai banul jos pentru daunele actuale si viitoare produse de nerespectarea unui contract valabil?
Cand vorbim de Australia, pai daca aduci oi de acolo treci prin zona ecuatoriala unde apele ating 35 de grade pe jumatate din drum. Sau comparam oi cu kebab?
Adevarul este ca agricultura si zootehnia romaneasca au crescut in ultimii ani. Am devansat Franta la productia de porumb, suntem pe loc fruntas si la grau si, daca nu aveam ghinionul cu pesta porcina din 2018, ii intreceam si la productia de carne de porc.
Acum incearca si ei sa ne dea in cap cum pot...
Nu inteleg de ce te deranjeaza ca Romania a fost in top 3 la productia de porumb in UE, si in primele 5 la grau....si probabil era si la carne de porc, daca nu ne confruntam cu gripa porcina.
Pe Petrica-l doare in 'oaie