”Este neconstituțional să vii cu asumare când există legi în dezbatere”, a spus Ciolacu.
”Aceste legi vor fi atacate la Curtea Constituțională în cazul în care există proiecte de legi în Parlament pe aceleași teme”, a declarat liderul PSD, apreciind că în acest caz ar fi vorba de un conflict constituțional între puterile statului.
Ciolacu a declarat și că Partidul Social Democrat este împotriva abordării Guvernului, de desființare a pensiilor speciale, dar cu excepții. ”Punctul nostru de vedere este de a introduce o impozitare progresivă a veniturilor”, a spus liderul PSD, adăugând că partidul a și depus un proiect în acest sens. ”Este incorect să afectezi un drept deja câștigat”, a adăugat acesta. Aceste declarații vin după ce, luni, vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că PNL a luat decizia de a anula pensiile speciale cu excepția pensiilor militare și ale magistraților
Ce jeguri...
Sa se vada cine sunt cu UE, democratia, NATO si altele si cine se opun ideilor de mai sus. DUPA CARE ROMANII SA ALEAGA CE VOR.
Sa scapam odata pt totdeauna de CIUMA ROSIE.
CORECT e sa stabilesti pensia pe principiul de contributivitate. Tata ia 1000 lei pensie dupa ce a contribuit 40 de ani. Asta mai e corect? si altii au muncit 15-20 si iau 10.000.
Hai sictir!
Curtea Constituțională a Rusiei(CCR) ori de câte
ori vreți să comiteți o măgărie.Știți că rusnacul
malefic Valer(!?) impreună cu alți cinci bolșevici de
rit stalinist ,vă execută intocmai și la timp ordinele
voastre ticăloase.Nu mai este mult și scăpăm de voi.