Mugur Isărescu este susținut de PSD și ALDE pentru un nou mandat la șefia BNR, a anunțat luni, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu după ședința Coaliției PSD-ALDE. Tăriceanu, a declarat că, în urma discuţiei avute cu premierul Viorica Dăncilă, se va merge pe susţinerea lui Mugur Isărescu pentru reînnoirea mandatului acestuia de guvernator al Băncii Naţionale a României. Decizia este una surprinzătoare în contextul în care PSD-ALDE l-au atacat constant pe viceguvernatorul Băncii Naționale.

Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii NationaleFoto: BNR

Potrivit unor surse politice, propunerea în Coaliție a venit din partea șefului Senatului iar Viorica Dăncilă nu a discutat aceasta chestiune în interiorul PSD. Cu alte cuvinte, Dăncilă nu a consultat partidul și a decis acest lucru la nivelul Coaliției.

UPDATE 14.41 Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că, în urma discuţiei avute cu premierul Viorica Dăncilă, se va merge pe susţinerea lui Mugur Isărescu pentru reînnoirea mandatului acestuia de guvernator al Băncii Naţionale a României.

"Discuţia pe care am făcut-o astăzi cu doamna prim-ministru ne-a dus la concluzia că vom merge pe reînnoirea mandatului domnului Mugur Isărescu. Deci are susţinerea noastră, iar în viitorul Consiliu de Administraţie, conform ponderii actuale în Parlament, PSD va avea patru locuri şi ALDE un loc, două locuri va avea PNL, iar un loc revine USR", a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres

El a adăugat că "este foarte posibil" ca, în urma deciziei social-democraţilor, să fie inclus în Consiliul de Administraţie al BNR şi reprezentantul UDMR. "E foarte posibil ca, în urma deciziei pe care PSD o va lua, să găsim o soluţie pentru includerea în Consiliul de Administraţie şi a UDMR", a susţinut Tăriceanu.

Decizia este una surprinzătoare în contexul în care Mugur Isărescu a fost puternic contestat de Coaliția PSD-ALDE. Reamintim că sub conducerea lui Liviu Dragnea PSD dar și ALDE au pornit un adevărat război cu viceguvernatorul Băncii Naționale. Isărescu a fos chemat în Parlament să dea explicații privind politica economică a BNR iar PSD a propus o ințiativă legislativă prin care se propunea repatrierea rezervelor de aur ale BNR în țară.

--------

Mugur Isărescu este guvernatorul de bancă centrală cu cea mai mare vechime în funcţie la nivel mondial, după revoluție încoace mandatul său întrerupându-se doar pentru 11 luni, în perioada decembrie 1999- noiembrie 2000 când a fost premier.

Până acum, Mugur Isărescu nu a fost explicit cu privire la intenţiile sale, lăsând să se înţeleagă că vârsta sa ar putea să îi influenţeze decizia. "Am aproape 70 de ani, nu?", a spus Isărescu în urmă cu un an, lăsând să se înţeleagă că nu are intenţia de a mai continua. Când a fost întrebat din nou în luna ianuarie, el a spus doar că "Parlamentul va decide" şi "ceea ce contează este ca instituţia să fie solidă".

Reînnoirea mandatului lui Isărescu ar urma să aibă loc în sesiunea extraordinară a parlamentului, convocată începând cu 1 iulie.