Reprezentanții societății civile au declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis va convoca ”în mod cert” referendum pe Justiție în ziua alegerilor europarlamentare, fiind ”nu aproape, nu posibil”, ci hotărât în acest sens.

Iohannis, în Piata UniversitatiiFoto: AGERPRES

”Noi ne-am dus să solicităm demararea acestui referendum. Am primit această veste bună că se va întâmpla. (...) În mod cert. Nu aproape, nu posibil, ci va fi în mod cert în ziua alegerilor europarlamentare, pe 26 mai 2019”, a declarat Elena Ghioc, reprezenta ”Inițiativa România, citată de Mediafax.

"Președintele ne-a anunțat din capul locului că e hotărât să convoace referendum pe tema justiției"

Elena Calistru, preşedinte şi co-fondator al asociaţiei Funky Citizens, a relatat, pe Facebook, cum a decurs întâlnirea cu președintele.

"Primul lucru care m-a surprins este că Președintele ne-a anunțat din capul locului că e hotărât să convoace referendum pe temele anunțate (justiție, anticorupție). Ne-a spus că deși acestea sunt cele mai vizibile, i se pare că problema de bază e de fapt guvernarea PSD și că asta afectează mai multe domenii", a afirmat Calistru.

Potrivit acesteia, discuțiile au fost mai echilibrate decât ar părea, s-au ridicat multe teme și dileme, dar și (în principal) încurajări la acțiune și s-a vorbit despre:

  • pericolul de neîndeplinire a cvorumului sau despre faptul că nu e încă destul de clar dacă vom avea secții separate pentru referendum și pentru alegeri

  • oportunitatea organizării unui referendum deodată cu alegerile europarlamentare (inclusiv din perspectiva confuzării oamenilor sau a îngropării temelor de politică europeană)

  • pericolul unui referendum care nu ar rezolva neapărat multe probleme pentru că Parlamentul a mai ignorat voința cetățenilor, dar și pentru că o ne-validare ar putea fi interpretată tendențios

  • mai multe variante de teme (nu neapărat de întrebări concrete, pe acestea președintele le-a solicitat în scris) - de la respectarea standardelor/ recomandărilor MCV/ Comisiei de la Veneția, până la legislație împotriva ocupării de funcții publice de persoane condamnate penal, legarea temei justiției de apartenența noastră la Uniunea Europeană.

Calistru spune că președintele i-a dat impresia că:

  • știe că își asumă un risc mare în caz de nevalidare a referendumului, dar că simte că altă soluție nu mai are

  • stie că întrebarea ar trebui să fie suficient de simplă cât să cuprindă în dezbatere pe oricine

  • este dispus să ducă politic consecințele criticilor și rezultatelor acestui exercițiu

La întâlnirea de la Cotroceni pe tema referendumului au participat reprezentanți de la Funky Citizens, Expert Forum, Centrul pentru Resurse Juridice, Inițiativa România, Asociația Decembrie 89, FreedomHouse România, Centrul Român de Politici Europene, Asociația Pro Democrația, Centrul pentru Inovare Publică, Geeks for democracy, #Rezistența, VăDem Just, Active Watch, Consiliul Tineretului din România, Grupul pentru Dialog, Corupția ucide, precum și Emilia Șercan și Mădălina Roșca.

Miercuri, la ora 19.00, au fost invitați la Cotroceni reprezentanți ai magistraților (asociații profesionale și instituții judiciare), pentru discuții pe tema reformei justiției și a referendumului pe justiție, potrivit judecătorului Cristi Dănileț.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că este ”aproape hotărât” să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, şi că alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru. Şeful statului a mai spus că îşi doreşte ca poporul român „să spună clar dacă tolerează corupţia sau dacă trebuie să tragem linia şi să spunem atât”.

Ulterior, el a declarat la Sinaia că a început să reevalueze ideea unui referendum pentru „a da românilor votul înapoi”, deoarece numai așa românii pot arăta că nu mai sunt de acord „cu felul în care PSD strică legile justiției”.