Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat că are informații că Agenția de Rating Standard & Poor`s a discutat cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, pe care i-a avertizat că dacă nu va fi modificată OUG 114, perspectiva ratingului pentru România va fi schimbată, potrivit agenției Mediafax.

Ionel DancaFoto: Facebook - Partidul National Liberal

„România trece printr-o perioadă economică foarte dificilă și acest lucru va fi accentuat de perspectiva schimbării evaluării uneia dintre cele mai importante agenții de rating cu privire la riscurile României. Agenția de Rating Standard & Poor`s poartă de mai multe zile discuții cu Ministerul Finanțelor cu privire la efectele OUG 114 și reprezentanții Ministerului de Finanțe au fost avertizați că în eventualitatea în care nu se vor face modificări la OUG 114 pentru a opri măsurile care devastează economia românească, perspectiva ratingului pentru țara noastră va fi schimbată de una dintre cele mai importante agenții internaționale, respectiv, Standard & Poor`s. În aceste zile, este așteptat anunțul acestei Agenții și o schimbare a perspectivei de rating pentru România va fi devastatoare pentru economia românească. Această grupare de analfabeți economici trebuie să înțeleagă că economia României a fost lovită de un iceberg anul trecut, iar acest iceberg se numește OUG 114”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă,vineri, la Parlament.

Liberalul susține că modificare perspectivei de rating atrage consecințe grave pentru economie.

„Schimbarea perspectivei de rating pentru România va atrage consecințe încă de la anunțul agenției de rating S&P. Practic, vor crește dobânzile pentru toți românii, va duce la o depreciere a monedei naționale și o devalorizare a economiilor fiecărui român care are în acest moment depozite în lei la bancă, va duce la o prăbușire a bursei și o depreciere a activelor, a valorii companiilor românești. Va fi un efect devastator pentru economia românească și cei care conduc Ministerul de Finanțe și Guvernul României au o singură măsură la dispoziție pentru a opri prăbușirea economiei: să abroge de urgență OUG 114. Un ultim argument pentru care Agenția S&P va modifica perspectiva de rating a României este legat de situația bugetară. Acest lucru confirmă că bugetul României nu prezintă încredere”, a explicat Dancă.

Purtătorul de cuvânt al PNL a spus că deține informații din surse sigur, fără să specifice dacă au purtat discuții cu reprezentanții companiei.

„Sunt informații care au ajuns la noi, că în acest zile s-au purtat discuții la Ministerul de Finanțe și acest lucru trebuie să-l confirme inclusiv reprezentanții Ministerului de Finanțe și că aceste discuții au eșuat, pentru că experții Agenției au transmis oficialilor guvernamentali că în situația în care nu se va opera nicio modificare la OUG 114, Agenția de Rating va schimba perspectiva evaluării de rating pentru România. Mai mult, știm din informații absolut sigure, că reprezentanții Ministerului de Finanțe au cerut răbdare și mai mult timp și au promis că vor modifica această OUG”, a conchis Ionel Dancă.

OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulțumiri din partea mai multor instituții, dar și companii. Printre nemulțumiți se numără băncile, dar și administrațiile locale.

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; micșorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.