Deputatul Mircea Drăghici, trezorier al PSD, propus pentru postul de ministru Transporturilor, susține că de duminică, după ce Liviu Dragnea i-a cerut să depună plângere penală pentru înaltă trădare împotriva președintelui Klaus Iohannis, "din zona Parchetului și nu numai se fac presiuni uriașe" asupra unor persoane pentru a furniza informații care să permită executarea sa judiciară, în public, "până la momentul pronunțării Curții Constituționale asupra conflictului constituțional creat de președinte prin blocarea numirilor la ministerele Transporturilor și Dezvoltării". El mai susține că, pe lângă împiedicarea numirii sale la Transporturi, prin aceste acțiuni procurorii încearcă să pătrundă în interiorul PSD.

Mircea DraghiciFoto: Facebook - Mircea Draghici

"Am primit informații că, de duminică încoace, din zona Parchetului și nu numai, se fac presiuni uriașe asupra unor terți pentru a furniza elemente care să permită executarea mea judiciară, în public, până la momentul pronunțării Curții Constituționale asupra conflictului constituțional creat de președintele Klaus Iohannis prin blocarea numirilor la ministerele Transporturilor și Dezvoltării. Deși inițial solicitările Parchetului adresate acelor terți aveau termene mai lungi, după Consiliul Național al PSD de duminică, când președintele Liviu Dragnea mi-a cerut să mă ocup de redactarea plângerii penale pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, procurorii au pus o presiune uriașă să primească răspunsurile cerute până mâine", susține Mircea Drăghici într-un mesaj postat marți pe Facebook.

El spune că este evident că există o “temă” ca imaginea sa să fie terfelită în public în următoarele zile, astfel încât președintelui Iohannis să i se servească o motivare “serioasă” pentru a refuza numirea sa la Transporturi.

"Cum să accepte să-l numească în funcția de ministru pe cel care va redacta plângerea de înaltă trădare împotriva sa?! Se caută deci intens nodul în papură pentru a fi descalificat din această nominalizare", continuă Mircea Drăghici.

El mai susține că, deși "în presa prietenă a statului paralel" au apărut pe surse informații din dosarele în care ar fi verificat de procurori - cu toate că aceste cercetări se află într-o fază nepublică - până în prezent nu a primit niciun răspuns din partea Parchetului la solicitarea de a-i comunica obiectul cercetărilor și calitatea sa în acele dosare, încălcându-se flagrant dispozițiile procesuale penale privind dreptul la apărare, loialitatea administrării probelor și prezumția de nevinovăție.

Mircea Drăghici subliniază că procurorii încalcă grav prevederile legale în vigoare care prevăd că aceștia pot declanșa o urmărire penală privind cheltuielile unui partid politic doar în baza unei sesizări a Autorității Electorale Permamente. Or, toate verificările făcute de AEP certifică faptul că la PSD fiecare leu a fost cheltuit strict în limitele legale, susține el.

Trezorierul PSD mai susține că, pe lângă împiedicarea numirii sale la Transporturi, prin aceste acțiuni procurorii încearcă să pătrundă în interiorul PSD, în timp ce sunt "foarte indulgenți" cu USR, deși în aceast caz AEP a depus o sesizare oficială privind fraudarea fondurilor electorale.

"Cine este liantul între dezideratele lui Iohannis și acțiunea procurorilor? Cine dă comenzile ca la PSD să se accelereze anchete pornite fără niciun temei, iar la USR să se tergiveseze și să se mușamalizeze un dosar cu probe clare de fraudă electorală? Vom afla cu siguranță la un moment dat", adaugă Mircea Drăghici.

La Consiliul Național al PSD de duminică, Liviu Dragnea le-a cerut deputaților Mircea Drăghici și Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiției, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcție a președintelui.