​Comisia juridică din Camera Deputaților a respins marți solicitarea PNL de a îl sancționa pe președintele forului, Liviu Dragnea, pe care aceștia îl acuză că nu a convocat sesiunea extraordinară pe perioada vacanței parlamentare.

Comisia Juridica din Camera Deputatilor (Eugen Nicolicea)Foto: Agerpres

Dragnea nu va fi nici audiat la comisia juridică pentru a da explicații. Explicația oferită de președintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a fost aceea că în acea perioadă Dragnea își delegase atribuțiile unui vicepreședinte al camerei.

"Solicităm chemarea domnului Dragnea aici, în faţa comisiei, pentru a-l întreba de ce nu şi-a îndeplinit o atribuţie prevăzută în Constituţie. În Constituţie se spune foarte clar, în mod expres că preşedintele Camerei, în funcţie de ce Cameră este vorba, 'convoacă', nu 'poate convoca', ci 'convoacă sesiunea extraordinară'. Pe cale de consecinţă, nu avea cum să delege o astfel de atribuţie către un vicepreşedinte. Trebuia să îndeplinească el, domnul preşedinte, această atribuţie prevăzută de Constituţie. Neîndeplinind-o, este obligatoriu să fie prezent în faţa comisiei şi să îşi expună motivele pentru care nu a procedat conform solicitării grupurilor parlamentare", a afirmat deputatul PNL Gabriel Andronache, citat de Agerpres.

Nicolicea a supus la vot elaborarea unui punct de vedere pentru Biroul permanent de respingere a solicitării PNL, care a fost votat cu 13 voturi pentru și nouă împotrivă.

Deputații PNL Dan Vâlceanu și Raluca Turcan au depus și o plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea pe acest motiv.

În data de 20 august, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins convocarea unei sesiuni extraordinare.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, care a preluat pentru acea zi atribuţiile preşedintelui acestei Camere, Liviu Dragnea, a declarat atunci că solicitarea PNL, USR şi PMP de convocare a unei sesiuni extraordinare în perioada 20-24 august nu întruneşte toate prevederile legale şi regulamentare.

"În solicitare se specifică perioada pentru care să aibă loc sesiunea extraordinară, mai puţin ora. Colegul meu aflat de permanenţă săptămâna trecută, Florin Iordache, a decis ca solicitarea să fie trimisă Secretariatului general pentru convocarea Biroului permanent. (...) Solicitarea nu întruneşte toate prevederile legale şi regulamentare. Aceasta trebuia să fie însoţită de un proiect de hotărâre în care să se specifice denumirea comisiilor de anchetă, obiectivele acesteia. Sunt şi inadvertenţe de natură tehnică, începând cu tabelele de (n.r. - semnături) (...). Poate părea o chestiune neserioasă, dar în realitate nu este. Este tot o procedură pe care trebuie să o respectăm. În plus, s-a constatat că unele semnături sunt diferite (...). Toate aceste lucruri luate la un loc (...) înseamnă că Regulamentul nu a fost respectat şi că această sesiune extraordinară nu poate fi convocată", a spus atunci Mihălcescu, după şedinţa Biroului permanent în care s-a analizat solicitarea PNL, USR şi PMP.