Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a susținut ideea unui parlament cu 300 de membri și nu consideră închis acest subiect și „timp ar mai fi” punerea în practică a acestui sistem până la următoarele alegeri legislative.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a fost întrebat cum comentează declarațiile fostului președinte Traian Băsescu, care a spus, după ce Iohannis a revocat-o pe Kovesi, dacă actuala putere este dispusă să „pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor”.

„Nu am de gând să-i dau o replică” dar „nu am o mare rezervă în varianta de 300 de parlamentari, ba dimpotrivă”, a răspuns Dragnea, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Acesta a precizat că nu este de acord cu un parlament bicameral, dar „și eu aș susține ca parlamentarii să fie aleși prin vot uninominal direct”.

„Mai este timp de discuție, va trebui să-l discutăm (acest subiect). Ideea unui număr mai mic de parlamentari, 300 plus minorități, e o variantă pe care eu am agreat-o”, a continuat Dragnea, care a precizat că „timp ar mai fi ”în condițiile în care singura constrângere pentru aplicare ar fi ca modificarea să se producă cu un an înainte de data alegerilor.

„E un subiect pe care nu îl consider închis, vreau să-l deschidem”, a subliniat el.